A început sezonul de mâncat semințe

 

Marți, 25 mai, la ora 23.40, în timp ce patrulau prin parcul „Al.I. Cuza”, polițiștii locali au observat un grup de tineri care se îndeletniceau cu „însămânțările de primăvară”, reușind să formeze un adevărat covor pe alee, format din coji de semințe.

M.G.C. din Drăgănești (18 ani), împreună cu V.M.A. (21 ani) și G.F.R. (18 ani), ambii din Tecuci, au ajuns la concluzia că o dată cu încălzirea vremii s-a deschis sezonul de mâncat semințe și de făcut mizerie pe aleile parcului central.

Polițiștii locali au încercat să-i pedepsească „părintește”, explicându-le că nu este frumos ceea ce au făcut și că, în urma lor, vor trebui să facă curat alte persoane. Li s-a cerut apoi să strângă cojile pe care le aruncaseră pe jos, dar aceștia au refuzat, considerând că este sub „demnitatea” lor să măture.

În aceste condiții, cei trei au fost sancționați, fiecare, cu o contravenție în valoare de 800 lei, în conformitate cu prevederile HCL 209/2017, informează Poliția locală Tecuci.