Ghica, un voievod al gândirii aforistice

 

Acum aproape două mii și patru sute de ani filosoful grec Democrit spunea despre această carte: „Dacă cineva va lua aminte cu băgare de seamă la aceste sentințe, va săvârși multe fapte demne de un bărbat excepțional și multe fapte netrebnice nu le va săvârși”.

Vasile Ghica scrie o carte valabilă pentru toate timpurile. Democrit s-ar recunoaște în ea. Ca și cititorii ei de peste ani. Sperăm s-o facă și cititorii de azi, cei pentru care este scrisă.

Volumul „În căutarea râsului pierdut” se vrea un îndreptar de cuvinte și fapte, sau, mai exact, de cuvinte către fapte.

Vasile Ghica e unul dintre cei mai cunoscuți autori de aforisme din tot spațiul românesc, apreciat și pe plan internațional. I-am citit cărțile cu mult mai înainte de a-l cunoaște. Mi l-am imaginat boier din secolul XIX, rudă cu Ghicuceștii, care, stând în mijlocul cărților din vasta bibliotecă a conacului său, emite sfaturi – pentru domnie, pentru divan, pentru consângenii săi.

Apoi, când i-am citit unele sentințe vizând realități de azi, l-am văzut ca pe un moș cu barbă dalbă, rostind vorbe cu tâlc într-o grădină a lui Platon de la Tecuci înconjurat de discipoli și de oameni veniți să-l audă.

Asta e impresia pe care mi-o lăsase cărțile sale de aforisme, care conțineau în ele scântei, electrocutări, furtuni, cutremure.

Când l-am întâlnit la un festival al Aforismului, organizat chiar de el la Tecuci, care devenise astfel o capitală a aforismului românesc, am descoperit în persoana Domniei Sale un bărbat aproape tânăr, preocupat și de probleme de istorie, de politica cea netrecătoare a clipei, de valori etc.

De ce-l crezusem împovărat de ani și – pe el, anonimul dintr-un târg de provincie – de gloria de a fi citit?

Pentru că aforismele se scriu, de regulă, târziu, când cariera unui condeier se apropie de sfârșit, iar pentru a le îmblânzi, formula, așterne pe file e nevoie de experiență de viață, de erudiție, de înțelepciune.

Ce sunt maximele lui Ghica Vodă, acest voievod al gândirii aforistice? Întrebări luptându-se cu răspunsul. Cuvinte care, alăturate altor cuvinte, spun mai mult decât spun toate cuvintele la un loc.

Fraze care se cheamă una pe alta, care izvorăsc una din alta, care vin ca o completare una la cealaltă, alcătuind împreună un roman, o nuvelă, un poem, acestea – rezumate într-un rând, esențializate într-un vers, concentrate într-un gând.

O viață de om care încape în câteva cuvinte. Un sistem filosofic etic-moralizator, anunțat încă de proverbele străbune. O ironie elegantă, o luciditate șăgalnică, un umor înlăcrimat.

 Ele par fragmente din cărțile nescrise sau pierdute ale înțelepților neamului de-a lung de istorie, menite să sporească cunoașterea, conținutul lor impresionându-ne în funcție de înțelegerea și sensibilitatea fiecăruia dintre noi.

Astfel acest soldat al ideilor câștigă bătălii, confruntându-se cu armatele inamice ale prostiei, ignoranței, lașității etc. – fără să se verse sânge.

„Cartea care nu-și propune să schimbe lumea este un rebut, o blasfemie”, crede autorul.

Să facă lumea mai bună și pe semen – mai înțelept, acesta e crezul lui.

El devine vecin cu Hamlet („Am ajuns vecin de întrebări cu Hamlet”), confident cu Dostoievski („Frumusețea va salva lumea. Dar numai la braț cu luciditatea”), coleg de clasă cu Claude Monet („Natura a știut să facă și din ciulini o capodoperă”).

Este puterea gândului de a crea noi realități sau de a le completa pe cele bine cunoscute. Doza de paradox luminează adevărurile și le acordă credibilitatea pe care o mai are în societatea noastră doar minciuna.

„Se degradează și natura. Începe să semene cu pictura contemporană.”

„Dialogul omului cu eternitatea poate să înceapă și în fața unui puf de păpădie.”

„În fiecare geană a zorilor simt zâmbetul lui Dumnezeu.”

La Ghica forța cuvintelor va depinde mereu de contextele în care le așează autorul. Atunci când vorbește, el nu poate fi întrerupt. Pentru că frazele lui mult vorbitoare sunt alcătuite din enunțuri scurte.

Unul dintre dictoanele sale afirmă: „E bine să crezi în scrisul tău. Dar ar trebui să mai ai totuși măcar un susținător”.

Vasile Ghica are în subsemnatul un susținător ferm. Suntem, împreună cu autorul, doi deja. Sper să mai vină și alții, care să ajungă la aceeași concluzie: acest autor merită să fie citit, cu mic, cu mare, de toți cei ce știu să citească în spațiul nostru românesc.

Merită. Și el. Și noi.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × 2 =

error: Content is protected !!