Treizeci de locuințe controlate, șase fapte de furt, trei dosare penale. Depistați că furau energie electrică – Video

 

Polițiștii gălățeni, în colaborare cu reprezentanți ai Sucursalei de Distribuție a Energiei Electrice Galați au organizat și desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea furturilor de energie electrică.

Acțiunea, la care au participat polițiști ai Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Poliție Rutieră, Serviciului Criminalistic și Secției 3 Poliție Rurală Liești, a vizat, în același timp, menținerea unui climat de ordine publică și identificarea încălcărilor legislative în domeniul circulației rutiere.

Cu ocazia activităților desfășurate în cursul zilei de miercuri, 14 iulie a.c., în localitatea Podoleni, din județul Galați, au fost legitimate peste 50 de persoane și verificate 30 de locuințe.

 În urma acestor verificări, polițiștii au întocmit 3 dosare penale, fiind constatată comiterea a 6 fapte de furt de energie electrică și de executare sau folosire de instalații electrice, în scopul racordării directe la rețea. Astfel, la trei dintre domiciliile controlate au fost identificate instalații electrice artizanale, respectiv derivații înaintea grupului de măsură, energia electrică consumată nefiind contorizată.

Totodată, polițiștii au constatat 16 fapte contravenționale, fiind aplicate tot atâtea sancțiuni  la  OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice,  în  valoare de 7.540 de lei.

Activitatea s-a desfășurat cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați.