Renovarea Secției de Neonatologie în plină desfășurare

 

În urmă cu trei săptămâni, prin bunăvoința patronului MTC Construct, Cătălin Pavel, s-a decis ca din sponsorizarea realizată prin intermediul Asociației Balinte Ionela să se reabiliteze integral Secția de Neonatologie a Spitalului municipal Tecuci.

Astăzi, 21 iulie, după ce s-au pregătit saloanele, respectiv înlăturat faianța, tâmplăria, gresia, conductele, stratul de pe pereți și tavan, s-a trecut la turnarea șapei de ciment.

 Constructorul, muncitori ai societății Vila SA, pregătiți cu betoniera și utilaje, realizau șapa. Pentru zilele viitoare au în vedere înlocuirea conductelor, izolația, sistemul de ventilație, tencuieli ale pereților, realizarea unei rampe și montarea altei tâmplării.

Este o vastă lucrare de care vor beneficia viitoarele mame și nou-născuți, un gest nobil făcut de administratorul MTC prin această sponsorizare.