După o așteptare de câțiva ani, iată că, în sfârșit, joi, 29 iulie 2021, Teatrul de vară era pus bine la punct, simțindu-se mâna de gospodar cu zugrăveală recentă, bănci renovate și numerotate, cabinele actorilor aranjate, scenă împodobită. Trebuie aduse în acest sens mulțumiri Primăriei Tecuci, dar și Casei de cultură.
Acest spectacol a fost organizat de Casa de cultură Tecuci și Adriana – Iulia Marin care, așa cum se spunea și în invitațiile oferite de Asociația „Tu poți salva universul meu”, din care face parte, dorește să sprijine un număr de 25 de copii cu autism, beneficiind de sprijin specializat. Distinsa organizatoare ne spune: „Este important ca oamenii să știe că orice sumă contează. Terapia de recuperare a unui copil cu autism, se ridică la costuri foarte mari, iar incapacitatea părinților de a acoperi aceste costuri, determină reducerea șanselor lor de dezvoltare și integrare. Orice sprijin venit în acest sens, oferă șanse solide în continuarea programelor de intervenție” .
Deschizând evenimentul, organizatoarea Adriana – Iulia Marin se bucură de prezența la acest eveniment a unor persoane dragi și importante din București, Focșani și Tecuci mulțumind organelor locale pentru sprijinul acordat pentru renovarea acestui frumos Teatru de vară, mulțumiri adresând și managerului Casei de cultură Cristian Călugăru și tuturor colaboratorilor de la instituția culturală. Mulțumește și colegelor Gina, Anca și Lidia care îi sunt mereu alături spunând că ceea ce fac ele nu e deloc ușor. Apoi ne spune că atât solistul Nikolaos Papadopoulos cât și formația Provincialii sunt pentru prima oară la Tecuci și îndeamnă publicul la multă voie bună.
Primul care a dat startul frumoasei manifestări artistice a fost solistul grec Nikolaos Papadopoulos, un solist a cărei voce ne duce cu gândul la frumoasele vacanțe din minunata Grecie. El este cunoscut atât ca solist cât și ca instrumentist, compozitor și chiar actor. A venit însoțit de un grup de trei dansatori și două dansatoare, adică Ansamblul Nea Ellada. În timp ce solistul își execută recitalul, dansatorii ne-au introdus în lumea mirifică a frumuseții dansului grecesc, invitând și spectatorii să li se alăture. Din repertoriul solistului am ascultat printre alte piese „Maria Me”, „Palamaika”, „Miliseum” și multe alte șlagăre din repertoriul internațional. Dacă la început s-au alăturat grupului doar 2-3 spectatori, numărul acestora a ajuns apoi la 20 și pe măsură ce se retrăgeau din fața scenei, simțeau apoi nevoia să revină la joc. Prestația solistului grec a fost mult timp aplaudată la scenă – cu adevărat – deschisă.
Au intrat în continuare în scenă membrii îndrăgitei trupe Provincialii, înființată în anul 2001, atunci când Ionuț Ungureanu și Eugen Radu la clape l-au cooptat pe Costel Constantinescu, după care li s-a alăturat Emil Marcu. Primul lor album a apărut în anul 2003 intitulat „Un minut”, după care au apărut în calificări la Eurovision în anii 2007 și 2008, ultima oară alături de solista Paula Seling.
Acum, pe scena tecuceană, după obișnuita uvertură cu doar patru membri, au apărut în scenă Alexandru Rotaru la vioară și Sergiu Cojocaru, pentru ca apoi să între în scenă talentata solistă Aliona Triboi și apoi îndrăgitul interpret Ionuț Ungureanu. Aceștia au mulțumit organizatorilor și Primăriei Tecuci pentru redeschiderea Teatrului de vară și au început recitalul cu piese binecunoscute din care nu au lipsit „Constantine – Constantine”, „Marie -Marie”, „În grădina lui Ion”, „Sanie cu zurgălăi”, „Drumuri” și alte frumoase piese. În acest timp, Nikolaos își filma și aprecia colegii de la Provincialii iar aceștia l-au invitat în scenă cântând alături o variantă a piesei „Inima nu fi de piatră”, solistul venind cu refrenul în grecește. Au urmat piesele „Hai – Hai”, „Hei lume”, „Ce-o să fie”, „Bella – Ciao” și alte frumoase și îndrăgite piese, din care n a lipsit spre final „Gas- Gas”.
Componența grupului care a încântat publicul a fost: Alexandru Rotaru – vioară, Eugen Radu – clape, Elvis Cazacu – chitară, Emil Marcu – bass, Adrian Ghiaur – tobe și Sergiu Cojocaru – trompetă.
Să consemnăm și faptul că la acest frumos eveniment, au fost de față și primarul Lucian Costin, viceprimarul Oliver Drăgan și alți consilieri locali.
Tuturor le mulțumim pentru frumoasa dublă surpriză, renovarea teatrului și frumosul spectacol oferit pentru ajutorarea a 25 copii tecuceni cu probleme de sănătate. Mulțumiri speciale organizatoarei Adriana – Iulia Marin care a îndemnat la umanitate pentru semenii noștri!
Iancu Aizic