Peste 20 misiuni de ordine publică executate în acest sfârșit de săptămână
În perioada de weekend, peste 180 de jandarmi gălățeni s-au aflat în dispozitiv de asigurare a ordinii publice la manifestările culturale, religioase și artistice organizate în județul Galați, dar și alături de polițiști, la menținerea ordinii publice.
În acest sfârșit de săptămână, Jandarmeria Galați a executat 20 misiuni de asigurare și de menținere a ordinii publice, cu precădere la manifestările religioase și artistice ce au avut loc în această perioadă, pentru a asigura un climat de siguranță tuturor celor care au ales să petreacă zilele de weekend în stradă.
Jandarmii gălățeni au intervenit și au acordat sprijin cetățenilor la 6 apeluri 112 sau prin dispeceratul jandarmeriei ori al poliției. A fost constatată o infracțiune pe timpul desfășurării „Iarmarocului Moldovenesc” din Tecuci și au fost aplicate 22 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 12.650 lei, dintre care 5 sancțiuni au fost avertismente scrise.
Sancțiunile au fost aplicate pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, proferarea de injurii și expresii jignitoare, ori de amenințări cu acte de violență cât și pentru nerespectarea măsurilor de protecție epidemiologică stabilite de Legea 55/2020. Totodată, patru persoane care și-au pierdut diferite obiecte sau sume de bani pe timpul participării la manifestările publice și-au putut recupera bunurile, acestea fiind găsite fie de către jandarmi, fie de către diferite persoane care le-au predat jandarmilor.
Printre persoanele sancționate s-a aflat și un bărbat în vârstă de 35 ani, din comuna Smârdan, care a fost identificat de jandarmi în timp ce participa la slujba religioasă organizată de Hramul Mănăstirii Vladimirești, asupra acestuia fiind dispusă măsura carantinării la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile. Bărbatului i-a fost aplicată o amendă în cuantum de 1.000 lei și a fost informată Direcția de Sănătate Publică Galați.
Compartimentul Informare, Relații Publice și cu Publicul