Ieri, 15 august a.c., s-a produs un incident rutier soldat cu rănirea a cinci persoane. Evenimentul rutier s-a produs în localitatea Tulucești, județul Galați.
În urma verificărilor efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că accidentul s-ar fi produs pe fondul neasigurării la schimbarea direcției de mers. În incident au fost implicate trei autoturisme, două dintre acestea aflate în trafic și unul parcat în afara părții carosabile.
Cei doi conducători auto, doi bărbați, de 50, respectiv 40 de ani, dar și trei pasageri au fost răniți și transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Autoturismele au suferit avarii.
Conducătorii auto au fost testați alcoolscop. În cazul bărbatului de 50 de ani, valoarea rezultată a fost de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au întocmit doar penal pentru vătămare corporală din culpă. Se efectuează cercetări, în vederea stabilirii împrejurărilor concrete în care s-a produs accidentul.