Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări valabile începând de astăzi până mâine, 19 august 2021.
Cod Galben
În intervalul 18 august, ora 10 – 19 august, ora 8, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale și pe alocuri vijelii și grindină.
Astfel de fenomene vor fi pe parcursul zilei de miercuri, 18 august, în Muntenia, cea mai mare parte a Moldovei, local în Transilvania și în nord-estul Olteniei, iar în noaptea de miercuri spre joi, 18/19 august, și în Dobrogea.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25…40 l/mp.
Cod Portocaliu
În intervalul 18 august, ora 14 – 19 august, ora 6, în nordul și estul Munteniei, cea mai mare parte a Dobrogei, sudul Moldovei, sud-estul Transilvaniei, precum și local în Carpații Meridionali și Orientali vor fi perioade cu vijelii puternice, cu rafale de peste 70…90 km/h, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină.
Cantitățile de apă vor depăși 30…40 l/mp și izolat 50…70 l/mp.