Peste zariștea Tecuciului s-a auzit din nou fâlfâit de gheunoaie anunțând prin croncănitul ei lugubru moartea neașteptată a medicului-poet Ion Hurjui îndoliind, deopotrivă, atât lumea medicală cât și breasla scriitorilor. Cine-ar fi crezut că tocmai el, care a salvat de la moarte atâta lume, nu va reuși să se salveze și pe sine?
Avea 88 de ani, dar noi îl vedeam tot verde, tot bine dispus și cu aplecare spre lirism. Avea toate atributele moldoveanului bonom, șugubăț și ușor melancolic, uneori afișând o nostalgie de podgorie desfrunzită. Care tecucean sau ploscuțean a ajuns la clinica lui din Iași și nu s-a bucurat de generoasa lui solicitudine? Omul acesta n-a știut decât să dăruiască și a făcut atâta risipă de bonomie, că n-a mai rămas mare lucru și pentru sine.
Jurământul lui Hipocrate i-a fost lege în exercitarea profesiei, dar și îndreptar de viață și de comportament în relațiile interumane. N-a clevetit și n-a invidiat pe nimeni. A trecut prin viață demn și lucid, fără să-și maculeze numele cu mizeriile omenescului. A fost dascăl și îndrumător a multor generații de studenți și mulți dintre ei i-au rămas îndatorați și-i păstrează o pioasă amintire. Zăbranicul care s-a lăsat peste numele său a îndoliat multă lume și pe toți cei care l-au cunoscut și apreciat
Ca poet și-a creat un limbaj propriu – limba Hu – probabil de la Hurjui, limba în care și-a găsit expresia potrivită și foșnetul brazilor din munții Neamțului și mirozna fânețurilor din zăvoaiele Bârladului și verdele din câmpia Moldovei de Jos.
Îmi aduc aminte de o lansare de carte organizată la Casa de Cultură din Tecuci, unde a fost prezentat de poetul Daniel Corbu. A fost o sărbătoare, un moment de jubilație spirituală.
Ne vom obișnui greu cu ideea că poetul Ion Hurjui chiar nu mai este printre noi, că va lipsi de la întrunirile noastre cărturărești și nu-l vom mai auzi recitindu-ne din poeziile sale.
Noapte bună, Ion Hurjui și Dumnezeu să-ți găsească un loc prin apropierea sceptrului Său de lumină și îndurare.
Ionel Necula
