Un nou aparat medical la Spital, prin bunăvoința administratorului MTC Construct Tecuci

 

 După ce și-a propus să modernizeze departamentul de Neonatologie în întregime, cu lucrări de reabilitare, înlocuirea tâmplăriei și achiziționarea mobilierului necesar, patronul MTC Construct, Cătălin Pavel, fiind prin spital a auzit și de alte doleanțe ale medicilor.

Așa se face că de curând, prin intermediul Asociației Balinte Ionela, s-a făcut comandă pentru o Mașină de sigilat rotativă TS47.

 Astăzi, mașina a fost adusă pentru a fi pusă în funcțiune la Blocul operator din cadrul Spitalului „Anton Cincu”. Acest aparat este pentru sigilat instrumentar în role și pungi, în vederea sterilizării, fiind folosit în clinici și spitale.

Prețul aparatului este de 15.553 lei, iar de el se vor folosi mai multe secții.

Prin aceste gesturi, demne de toată lauda, mediul de afaceri contribuie la îmbunătățirea actului medical. Felicitări!