Astăzi, 15 septembrie 2021, în jurul orei 4.30, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza comunei Munteni, din județul Galați, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Tecuci împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați au efectuat semnalul regulamentar de oprire, folosind mijloace luminoase și acustice de la autospeciala de poliție, unui autoturism ce se afla în mișcare. Conducătorul auto a refuzat să oprească.
Polițiștii au pornit în urmărirea acestui autoturism. După circa 500 metri, pe DC 77, șoferul a oprit autoturismul și a fugit într-un lan de porumb situat în partea stângă a șoselei. Pasagerul care se afla pe scaunul din dreapta față a fugit la rândul său pe un teren agricol, însă acesta a fost identificat de către polițiști, fiind vorba despre un minor cu vârsta de 14 ani, din comuna Munteni.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că persoana care a condus autoturismul este un tânăr cu vârsta de 23 ani, tot din comuna Munteni, județul Galați, care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În cauza de față s-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de Conducerea unui vehicul fără permis de conducere.