În peisajul social-local, un om ca Virgil Pavel, dacă nu ar fi existat, ar fi trebuit să fie inventat

Profesor de excepție al învățământului tecucean și ajuns acum, la vârsta senectuții, un scriitor-memorialist, el și-a construit cu migală un nume ce se cuvine a fi rostit cu respect chiar și de către posibilii adversari, dacă i-o fi având.

Virgil Pavel este beneficiar al unei educații emanate din ființa țăranului de odinioară, când în lumea satului domnea binecuvântata igienă a spiritului.

L-am cunoscut foarte bine, prin intersectările profesionale și sociale, i-am prețuit și admirat firea delicată prin care se arăta celor din jur, dar nu i-am spus-o niciodată. I-o mărturisesc acum și o fac nu din complezență, ci cu sinceritatea pe care am reușit să o mai păstrez încă în mine în această lume din ce în ce mai puțin altruistă.

Scrupulos și sobru, atent și nuanțat, sensibil, dar și riguros, iată principalele însușiri ce-i definesc profilul. A slujit școala cu o pasiune, cu o bucurie a profesiei pe care nu o mai regăsim, decât în cazuri de excepție, în structura învățământului din zilele noastre. A transmis de la catedră nu doar cunoștințe sterile, ci și atitudini etice pentru că el a înțeles că a fi profesor nu înseamnă doar a le transmite elevilor cunoștințe ci, mai ales, a te dărui pe tine însuți.

Virgil Pavel a fost și a rămas un promotor înverșunat al prieteniilor sincere, dezinteresate, și, pe cât posibil, statornice. A descoperit în această ultimă parte a vieții, care i-a succedat îndelungatei activități didactice, dulcea pasiune a scrisului. Cărțile sale, cinci la număr, sunt, mai ales, file de istorie, pentru că el s-a contopit cu aceasta, scrierile sale purtând în ele nostalgia și parfumul unor vremuri trăite cu toată ființa. Citindu-le, vom regăsi în ele nu numai pe autor, ci chiar și pe noi înșine. Cum poți să îți motivezi mai bine rostul vieții decât lăsând în urma pașilor tăi, sămânța aleasă, capabilă să garanteze rodul bogat și bun!

De omul Virgil Pavel, mă leagă extrem de multe și duioase amintiri, în care mă refugiez ori de câte ori simt necesitatea de a-mi obloji singurătatea, de a-mi reseta sentimentele sau de a mă încărca spiritual. Întotdeauna, a știut să vadă lucrurile și faptele de viață nu doar din exterior ci, mai ales, în adâncul lor, în care a știut, de fiecare dată, să pătrundă cu mult tact și cu delicatețea caracteristică.

Așadar, Virgil Pavel nu a fost un simplu călător în viață, ci și un explorator.

Îi urăm acum la mulţi ani, iar generațiile prezente, și cu atât mai mult cele viitoare, îl  vor așeza pe spumosul și pitorescul om Virgil Pavel, între intelectualii de onoare care au trăit în spațiul tecucean, care s-au ostenit, și de multe ori au și reușit, să facă lumea mai frumoasă și mult mai bună.

Ștefan Andronache