Sâmbătă, 16 octombrie a.c., în jurul orei 11.30, polițiștii Biroului Urmăriri, din cadrul Serviciului Investigații Criminale Galați, au depistat, la volanul unui autoturism care se deplasa dinspre comuna Movileni spre municipiul Galați, un bărbat în vârstă de 34 de ani, din comuna Matca.
Pe numele acestuia autoritățile austriece au emis, în luna martie 2021, un mandat european de arestare. Este cercetat pentru comiterea de furturi de bancomate, pe teritoriul statului austriac.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. Ulterior, Curtea de Apel a dispus față de acesta mandat de arestare preventivă, în vederea extrădării.