Elevii din învăţământul preuniversitar intră în vacanţă. Restricţii pentru persoanele nevaccinate

 

După o şedinţă cu mai multe oficialităţi guvernamentale, Președintele Klaus Iohannis a anunțat, în această seară, o parte dintre restricțiile care vor fi impuse începând de luni, 25 octombrie.

Astfel, toți elevii de școală și liceu vor intra într-o vacanță de două săptămâni. Vacanța va fi valabilă pentru toate clasele, gimnaziu, generală, liceu.

Începând de luni, masca redevine obligatorie peste tot, interior și exterior, în târguri, săli de spectacole şi pe stradă. Va fi restricționată circulația noaptea, cu excepția celor vaccinați și a celor cu treabă legitimă. În timpul zilei, la majoritatea activităților, accesul va fi permis doar cu certificatul verde. Persoanele nevaccinate vor avea o sumedenie de restricții.

„Dacă vrem să se oprească pandemia, singura soluție e vaccinarea. Vaccinarea oprește pandemia. Știu că sunt mulți care încearcă să vă spună că nu e așa. În vestul UE, unde lumea s-a vaccinat în masă, pandemia practic nu mai are impact, în partea noastră a UE e mai complicat.

Deci dragi români, vaccinați-vă dacă vreți să nu ajungeți la spital și la ATI. Nu îi credeți pe cei care vă mint că pățiți ceva dacă vă vaccinați”, a fost îndemnul Preşedintelui Klaus Iohannis.

Guvernul va decide, cel târziu vineri, ce restricții intră în vigoare, după ce experții vor stabili detaliile privind aceste norme.