Poliţia Rutieră: Peste 300 de vehicule controlate, 189 sancţiuni aplicate

 

Tispol – Acțiunea Truck & Bus

În perioada 11 – 17 octombrie a.c., sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul Poliției Române, s-a desfășurat o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor de transport marfă, cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

Controalele polițiștilor au avut în vedere respectarea de către șoferii profesioniști a vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, funcționarea corespunzătoare a aparatului tahograf, respectarea timpilor de conducere și de odihnă, documentele obligatorii ale conducătorilor auto, ale vehiculului ori cele ale operatorilor de transport.

De asemenea, s-a urmărit respectarea limitei maxime admise, a greutății mărfurilor sau fixarea corespunzătoare a acestora, precum și a normelor privind transportul mărfurilor periculoase.

În cursul acțiunii au fost controlate 326 de vehicule transport marfă, fiind identificate nereguli la 92 dintre acestea.

Polițiștii au constatat 189 de abateri contravenționale, aplicând tot atâtea sancțiuni, dintre care: 13 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 50 pentru neutilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, 5 pentru nefuncționarea corespunzătoare a aparatului tahograf, 6 pentru nerespectarea timpilor de conducere și odihnă, 4 pentru defecțiuni tehnice.

Astfel, la data de 16 octombrie a.c., polițiștii au sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 10.000 de lei, un bărbat din județul Brăila, aflat la volanul unui ansamblu de vehicule, format din autoutilitară și semiremorcă, întrucât acesta a intervenit asupra aparaturii de înregistrare, montând un magnet pe impulsorul cutiei de viteză, aceasta conducând la alterarea datelor înregistrate precum și a informațiilor conținute în raportul imprimat, pentru ziua în curs.

În aceeași zi, un alt conducător auto, din județul Prahova, care efectua transport public de marfă, a fost depistat pe strada Macului din municipiul Galați și a fost sancționat cu 9.000 de lei amendă contravențională, pentru montarea unor dispozitive ilegale de manipulare a tahografului.