Unii cetăţeni au înţeles importanţa vaccinării. Exemple demne de urmat

 

Incidenţa cazurilor de Covid-19 a ajuns astăzi la 4.92 în Municipiul Tecuci, după ce la începutul săptămânii era de 6,46. Din cele 309 cazuri care existau luni, în evidenţele DSP Galaţi mai sunt astăzi doar 235 la Tecuci.

Putem doar spera că cele 74 de cazuri care nu mai apar se datorează vindecării pacienţilor, dar ştim cu toţii faptul că lucrurile nu stau chiar aşa. Câţi dintre aceştia au pierdut lupta cu virusul, câţi erau nevaccinaţi, câţi dintre ei au propagat mesaje antivaccinare, este posibil să nu aflăm niciodată.

Trebuie ca cineva apropiat sau cunoscut nouă să se îmbolnăvească pentru ca mulţi dintre noi să înţelegem importanţa vaccinării. Uneori e prea târziu atunci când realizăm aceste lucruri, ne-am fi dorit ca cineva să ne tragă de mânecă până în faţa unui centru de vaccinare şi să ne ducă cu forţa înăuntru. Din păcate, atunci va fi prea târziu, mult prea târziu.

 Astăzi, 22 octombrie, am întâlnit cetăţeni care au înţeles, chiar şi în ceasul al doisprezecelea, importanţa vaccinării, faptul că este mai uşor să previi decât să vindeci. Îi felicităm pe această cale!  

Reamintim tecucenilor, şi nu numai, faptul că în Municipiul Tecuci sunt deschise patru centre de vacccinare, câte două la Oficiul Prefectural Tecuci – vizavi de Muzeu şi la Sala de spectacole „Ion Petrovici”. Vaccinurile administrate sunt Pfizer, Johnson & Johnson sau Astra-Zeneca, la Oficiul Prefectural şi Moderna sau Pfizer la Sala de spectacole. În ambele locaţii programul este zilnic, între 8 – 20.