Luni, 8 noiembrie a.c., în jurul orei 00,45, în municipiul Tecuci s-a produs un incident rutier, persoana aflată la volan părăsind locul accidentului.
În acea noapte, un tânăr în vârstă de 21 de ani din municipiul Tecuci a fost identificat de polițiști după ce ar fi condus un autoturism, deși nu deținea permis de conducere.
Tânărul s-ar fi aflat la volanul unui autoturism cu care a intrat în gardul unei stații GPL, situată pe strada Nicorești din municipiul Tecuci, provocând daune materiale. După producerea incidentului, acesta ar fi fugit de la fața locului, dar a fost identificat în scurt timp de polițiști.
A fost deschis dosar penal. Tânărul este cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.