Şcoli din Tecuci care încep cursurile în bănci. Lista actualizată

 

Inspectoratul Școlar Județean Galați a publicat procentul de vaccinare pe unitățile de învățământ, în funcție de acest procent depinde începerea cursurilor în format fizic sau online. Lista a fost actualizată astăzi, 12 noiembrie 2021.

Unităţile de învăţământ din Municipiul Tecuci care îndeplinesc condiţiile pentru ca elevii să poată fi prezenţi în bănci, luni 15 noiembrie, sunt:

– Colegiile Naţionale „Calistrat Hogaş” şi „Spiru Haret”, Liceul Tehnologic „Elena Caragiani”;

– Şcolile Gimnaziale „Dimitrie Sturdza”, „Elena Doamna”, „Ion Petrovici”, „Nicolae Bălcescu”, „Şt.O. Iosif”, „Gheorghe Petraşcu”;

– Grădiniţele PP „Prichindel”, PP Nr. 16, PP Nr. 17, PN „Dumbrava Minunată”, PN Nr. 6, PN Nr. 1;

– Şcoala Postliceală „FEG Education”;

– Scoala Specială „Constantin Păunescu”;

– Clubul Copiilor.

Celelalte unităţi de învăţământ din Tecuci încep cursurile online. Gradul de vaccinare al personalului didactic şi nedidactic din aceste unităţi este sub 60%.

Lista actualizată cu Procentul de vaccinare a personalului angajat în unitățile de învățământ preuniversitar din județ este disponibilă pe site-ul ISJ Galați.