Verificarea stării autovehiculelor: 16 permise reținute şi peste 150 de sancțiuni în valoare de 45.000 lei

 

În perioada 10 – 11 noiembrie, efectivele de poliție rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, împreună cu inspectori ai Regiei Autonome Registrul Auto Român, au acționat pe drumurile naționale și județene pentru controlul și verificarea stării tehnice a autovehiculelor.

În cadrul acțiunii, au fost constatate 156 de contravenții, fiind aplicate tot atâtea sancțiuni contravenționale, în valoare de 45.000 de lei, 66 dintre acestea pentru defecțiunile tehnice constatate la autovehiculele controlate.

Polițiștii au reținut, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 16  permise de conducere, dintre care două pentru defecțiuni tehnice grave și 14 pentru alte abateri la regimul rutier. Oamenii legii au retras 29 de certificate de înmatriculare.

Astfel, la verificarea unui autoturism s-au constatat defecțiuni tehnice la sistemul de iluminare – semnalizare. Bărbatul aflat la volanul acestuia a fost testat alcoolscop, rezultând valoarea de 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii l-au sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.770 de lei, luându-se, totodată, măsura reținerii permisului de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, precum și aceea a retragerii certificatului de înmatriculare.

Polițiștii vor desfășura astfel de acțiuni și în perioada următoare. Se are în vedere impunerea respectării normelor legale care reglementează circulația vehiculelor pe drumurile publice și sancționarea persoanelor ce conduc autovehicule care nu corespund normelor tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și utilizarea conform destinației.