Vaccinarea este singura soluţie

 

În Camera Deputaţilor, în aceste zile, se află în dezbatere proiectul de lege privind obligativitatea certificatului verde la locul de muncă. Certificatul verde, în sine, este o aplicaţie de telefon utilizată la nivel european pentru libera circulaţie. Cele trei variante prevăzute de certificat sunt: persoana a trecut prin boală şi dovedeşte acest lucru; persoana este testată, iar rezultatul negativ; persoana este vaccinată.

„Noi n-am făcut nimic în vară. Am favorizat prin lipsa de acţiune transmiterea bolii în comunitate şi am ajuns într-o situaţie limită. Trebuie să găsim o soluţie care să nu fie discriminatorie, care să nu fie sub presiune, să fie aplicabilă şi care să nu facă rabat de la toate cele trei elemente care constituie acest certificat”, a spus deputatul PSD Alexandru Rafila în cadrul acestor dezbateri. Acesta a mai arătat că în toate ţările din Uniunea Europeană discuţiile referitoare la certificatul verde au avut loc în vară.

În acest context, un profesor, cunoscut antivaccinist, de la un liceu din județul Iași, a fost concediat. El este acuzat de campanie agresivă împotriva vaccinării în fața elevilor săi, pe care îi amenința și le trimitea informații despre cât de periculoase ar fi vaccinurile anti-COVID.

Se întâmplă şi la Tecuci. Un tecucean reclama ieri, 16 noiembrie, faptul că soţia sa a fost concediată fiindcă nu a putut prezenta certificatul verde la locul de muncă. „Şi cei vaccinaţi trebuie testați. O persoană vaccinată şi infectată poate infecta o persoană nevaccinată”, este o altă opinie. Celelalte păreri se învârt în jurul ideilor „să mergem cu toporul peste ei”, „să ieşim în stradă”, etc.

Atunci când conduci o afacere trebuie să aşezi în balanţă toate riscurile, cum ar fi riscul ca o persoană nevaccinată să fie infectată de o persoană vaccinată, riscul ca afacerea să fie pusă pe butuci din cauza unei singure persoane iar zeci de familii să nu aibă ce pune pe masă în ajun de sărbători. Dacă toate persoanele ar fi ori vaccinate ori trecute prin boală faptul că una dintre ele ar fi purtătoare de virus este un aspect insignifiant.

Mai devreme sau mai târziu toţi vom trece prin boală, vaccinaţi sau nu, dar una este să înfruntăm virusul având deja anticorpi şi alta e să luăm contact cu el fiind nevaccinaţi. Acesta este un risc pe care şi-l asumă fiecare în parte. Este diferenţa dintre a ne trata cu pastile acasă şi cea de a fi tratat pe un pat de spital, jinduind după o gură de oxigen.

Înainte ca 40 de angajaţi să fie trimişi în concediu fără plată, fiindcă unul singur s-a îmbolnătit, un angajator îşi asumă un risc. La Tecuci acesta a ales să nu primească la muncă persoana care îi periclitează afacerea, iar astfel de cazuri vor fi din ce în ce mai dese nu doar pe plan local.

Pe de altă parte, timpul în care am fost nevoiţi să stăm acasă fiindcă nu aveam un certificat verde este un timp pierdut, sunt ani cu care nu ne vom mai întâlni, indiferent de vârstă. Stă în puterea noastră, a fiecăruia, de a depăşi această situaţie, iar sfatul nostru este să vă vaccinaţi.