Restituirea lui Constantin Solomon

 

S-a cam dus și ultima serie de absolvenți ai Liceului Dimitrie Sturdza” din Tecuci, care mai putea să vorbească despre Constantin Solomon – pedagogul, omul de școală, profesorul. Pentru că istoricul, cărturarul, autorul de studii și articole elaborate științific a fost întotdeauna necunoscut. 

Am întâlnit zeci de absolvenți, care l-au avut profesor și director, care puteau să vorbească ore întregi despre el, dar niciunul care să-i fi citit o lucrare, un articol, un studiu. Într-un fel era de înțeles: publicate prin broșuri cu tiraje minimale sau reviste pretențioase și de circulație restrânsă, alumnii lui Solomon ajungeau greu la ele, deși nu se poate spune că în țară era un necunoscut. Studiul său despre „Biblia de la București, 1688, contribuțiuni nouă istorico-literare” fusese premiat de Academia Română cu Premiul Neuschotz, ceea ce însemna o importantă recunoaștere  printre cărturarii vremii.

Și pentru că am întâlnit multă lume întrebându-se despre acest premiu fac precizarea că Jacques Neuschotz era un bancher de origine evreiască din Iași, care, prin actele sale de caritate și filantropie, devenise foarte popular nu doar în Iași, ci în toată țara. Soția sa, Fanny Neuschotz era fondatoarea unui orfelinat și prezida Comitetul de administrație a unei școli de fete din Iași. A murit în iunie 1877, de apoplexie, la vârsta de 53 de ani și mulțimea,  cu foarte multe trăsuri, a umplut curtea templului și ulița mare grăbindu-se să-i aducă un ultim omagiu. Păcat că editorii au trecut cu vederea acest aspect, poate cel mai important din toată cariera profesorului.

Actul de editare își are regulile lui, care nu sunt deloc facultative.

 Altfel, ce să spun? Cartea este bine alcătuită deși o notă asupra ediției era necesară, ca și un studiu introductiv mai desfășurat. De regulă astfel de cărți complicate au o diviziune specială în care se face monografia fiecărui articol, arătându-se tot ce se poate spune despre ele: unde a apărut, dacă a mai fost publicat și în alte ediții, cine l-a comentat, în ce termeni, etc. Editarea este un lucru anevoios și reclamă acribie, erudiție și cercetări amănunțite în biblioteci cu un bogat fond de carte.

Și încă ceva. Reeditarea nu înseamnă fotocopierea textului original, cum a făcut, bunăoară, Biblioteca municipală cu reeditarea lui G.G. Ursu și Nicolae Petrașcu – niște făcături zălude, care descalifică nu doar calitatea de editor, dar și bruma de intelectualitate  necesară  operației de reeditare, ci aducerea lui în ultimile norme lingvistice ale Academiei, lucru care nu s-a făcut nici în cazul cărții editate acum de muzeu. Nu mai spun că o treabă completă de reeditare reclamă obligatoriu și un indice de nume și eventual un dicționar pentru explicarea arhaismelor și regionalismelor din text.

Oricum, una peste alta putem spune că ediția Muzeului de istorie răspunde unui act pe care l-am dori mai generos, de restituire a unor opere și autori ai locului din alte vremuri, care ar merita să li se confecționeze un soclu.

Îi felicităm pe editori pentru curajul de a readuce în actualitate un istoric aproape uitat și, dacă tot a început așa de promițător, să continue acest demers  și cu alți autori și cu alte opere, multe dintre ele rămase în ediții princeps.

 

Ionel Necula