Timpul e Cronos, iar Cronos nu este doar zeul hămesit care își devorează cu plăcere fii, ci chiar zeul zeilor, puterea absolută pe care nu vrea s-o împartă cu alți zei, de aceeași putere cu el. Simte că oricare dintre fii poate să-l detroneze și nu ezită să-i elimine, fie și prin îngurgitarea lor reptilină.
Revărsat peste durată, Cronos naște cronologia, calendarul anual cu înșiruirea de fapte și evenimente, care nu au, toate, aceeași semnificație și importanță.
Pentru Tecuci și pentru tecuceni, anul 1882 poate fi considerat an de grație și referențial din mai multe puncte de vedere. Nu știm cum s-au aliniat planetele, în acel an, dar pentru Tecuci a însemnat un moment de referință pentru că a îmbogățit galeria personalităților tecucene cu trei nume importante, toate cu abilități metafizice. Este vorba de gânditorul Ștefan Zeletin și de academicienii Vasile Pârvan și Ion Petrovici, toți trei abilitând aptitudinea spiritului românesc pentru gândul înalt și adânc, pentru procesarea universalului, pentru metafizică.
Ștefan Zeletin este unul din puținii gânditori români care s-au încumetat la elaborarea unui sistem de gândire original, cu rădăcini preluate din devenirea hegeliană și din romantismul german – totul brodat pe ideea convertirii voinței schopenhaueriane în dorința afectivă. Ceea ce a rezultat din acest amestec de doctrine a fost, cum de fapt și-a propus gânditorul, mai mult o poemă decât o filosofie, dar oricum, o viziune, o abordare perspectivantă asupra existării cu bemoli afectivi la cheie. Din nefericire, nu ni s-a păstrat și al doilea volum din Evanghelia naturii, iar moartea timpurie, la doar 52 de ani, nu i-a dat răgazul și liniștea necesare încheierii sistemului său de gândire.
Vasile Pârvan este un alt gânditor născut în acel an binecuvântat, cu 140 de ani în urmă. În spirit kantian, a supralicitat, dintre cele două forme apriorice ale sensibilității umane – spațiul și timpul a supralicitat cu precădere timpul și a dezvoltat o filosofie a istoriei în spiritul Școlii de la Baden. La vremea lui, a fost cel mai tânăr membru al Academiei Române și a reprezentat știința istorică românească la multe întruniri internaționale. În același timp, sub influența lui Hegel a considerat că obiectul istoriei îl constituie devenirea umană cu evenimentele și cu ritmica impusă de factorul subiectiv. Lucrările sale, Dacia și Getica, dar și Idei și forme istorice au constituit repere fundamentale pentru generațiile de studenți care au ales ca obiect de studiu istoria și au aprofundat-o la Universitățile din țară. A fost un îndrumător a mai multor serii de studenți și figura ca o mare promisiune pentru știința istoriei și pentru cultura românească. Decedat tânăr, la 45 de ani, n-a avut răgazul necesar împlinirii tuturor proiectelor aflate în gestație și-n procesare epistemică.
Ion Petrovici a fost unul dintre cei mai respectați gânditori din epocă. Maiorescian fidel și-a urmat profesorul în toate treptele afirmării publice. L-a urmat în Parlament, în Guvern, în Universitate și-n Academie și, chiar dacă n-a avut o societate, precum Junimea maioresciană, a contribuit la înjghebarea unui climat filosofic și la dezvoltarea învățământului filosofic contribuind la formarea a numeroase serii de studenți. A avut vocație de apostolat, a predat Logica și Istoria filosofiei la Universitatea din Iași aproape patruzeci de ani. A reprezentat filosofia românească la Congresele internaționale de filosofie de la Praga (1934) și Paris (1937) și a fost unul dintre participanții activi ai dezbaterilor din aceste reuniuni. A adus noutăți în disciplina Logicii, a regândit raportul invers proporțional dintre conținutul și sfera unei noțiuni, numai că nu și-a publicat noutatea într-o publicație europeană și zece ani mai târziu, când logicianul francez Edmond Goblot a ajuns la aceeași concluzie ca și Petrovici, și-a asumat această descoperire care astăzi figurează pe numele său.
În filosofie figurează drept un gânditor eclectic, care a dezvoltat secvențe de filosofie, și nu filosofia sistemică, deși tentația unei viziuni sistemice a avut-o întotdeauna. Unii cercetători pretind chiar că au identificat în studiile sale liniamentele unei viziuni filosofice originale, dar nu au adus argumente suficiente și convingătoare. Ca fost ministru la Culte și Instrucțiune publică în guvernul Antonescu a fost condamnat și a executat zece ani de temniță grea la Aiud și, firește, după eliberare, în locul problemelor filosofice a căpătat prioritate ideea de supraviețuire și de conviețuire cu un sistem politic autocrat și cu oroare de cultură.
Încă ceva. Tot în anul 1882 s-a născut scriitoarea Natalia Negru, de numele căruia se leagă destinul a doi poeți cu mare trecere în epocă – Ștefan O. Iosif și Dimitrie Anghel, alături de care și-a petrecut o parte din viață. Văd că încă se trece sub tăcere cel de al treilea eșec marital al Nataliei Negru, cel cu reputatul teolog Ioan Gh. Savin de la Universitatea din Chișinău și nu-i drept. Nu știe nimeni cu exactitate din ce cauză și acest act marital a eșuat, dar asta nu înseamnă că trebuie șters din biografia celor doi.
Cred că la 140 de ani de la naștere putem privi destinul scriitoarei cu mai multă detașare. A fost în vreun fel vinovată de moartea celor doi scriitori? Nu, n-a fost, decât doar într-un sens metaforic, c-a fost prea frumoasă și prea invidiată de suratele ei, care iau pus în cârcă vini imaginare. A fost voia destinului să nu aibă noroc în nici unul din cele trei încercări maritale, dar, cu siguranță, nu i se poate imputa ceva anume.
Ionel Necula
