Disensiuni în coaliţia de guvernare pe tema Centurii ocolitoare a Municipiului Tecuci

 

Istoria miniştrilor PSD pe şantierul centurii ocolitoare a Municipiului Tecuci se scrie de 13 ani. Ultima dată, ministrul Transporturilor de atunci a rupt contractul cu constructorul.

Poate tocmai de aceea, primul gând după anunţata vizită la Galaţi a noului ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost că vine la Tecuci să rupă contractul cu constructorul. Acum, când mai avem doar cinci luni până la finalizare.

„Am aflat o chestiune de Cartea Recordurilor, recunosc că nu am ştiut că de 13 ani se lucrează la Centura de la Tecuci şi am înţeles că e un record absolut. Mi-au comunicat, şi vă spun lucrul acesta pentru că vreau să-l fac public, că în luna mai este termen de finalizare.

I-am informat, la rândul meu, că pe proiectul pe care l-am anunţat, acela de a urmări şantierele din ţară cu drone, primul proiect pe care am să-l urmăresc şi o să-l vedem live pe site-ul ministerului să fie acesta, pentru că asta este ceva de domeniul incredibilului, ca de 13 ani să se lucreze, de zici că a fost Centura Parisului şi nu de la Tecuci”, a declarat Sorin Grindeanu. Prin urmare nu rupe contractul, trimite drone.

În replică, deputatul George Stângă, Președinte PNL Galați, a declarat: „În ultimii doi ani, guvernarea liberală a reușit să deblocheze proiectul și, datorită eforturilor fostului ministru al transporturilor Lucian Bode, anul viitor în primăvară varianta ocolitoare a municipiului Tecuci va fi dată în folosință. Pentru realizarea acestui obiectiv de investiții PSD nu are niciun fel de merit. Au avut posibilitatea ani la rând să ducă la îndeplinire proiectul și nu au făcut nimic”.

„Coaliția trebuie să însemne colaborare, nu campanii de imagine făcute de membrii Guvernului”, a mai precizat deputatul gălăţean.

Pentru a păstra istoria nealterată, reamintim tecucenilor, şi nu numai, că termenul de finalizare al variantei ocolitoare, respectiv mai 2022, a fost avansat de constructor, la cererea primarului tecucean, cu mult înainte ca, după 13 ani, actualul ministru al Transporturilor, fost prim-ministru, să afle că la Tecuci se construieşte o centură.