Duminică, 12 decembrie a.c., în jurul orei 23.40, pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Tecuci, s-a produs un incident rutier soldat cu rănirea unei persoane.
La fața locului, polițiștii au stabilit că în accident au fost implicate două autoturisme, conduse de un tânăr în vârstă de 19 ani şi o femeie de 36 de ani. În urma impactului impactului dintre cele două autoturisme, femeia a fost rănită, dar nu a necesitat internarea în spital.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Se efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.