Din nou despre izvodirile lui Virgil Pavel

 

Nu mai știu a câta carte este cea pe care Virgil Pavel mi-a propus-o spre lectură de curând, dar pot preciza că dintre seniorii Tecuciului este cel mai productiv și mai prezent la toate activitățile care au vitaminizat viața spirituală a Tecuciului în ultimii ani. Cum să nu-l apreciez și să nu subliniez apăsat că prezența sa în viața culturală a Tecuciului are menirea de a conferi vigoare și dinamism  zbaterilor spirituale din Tecuci.

 Îl cunosc de mulți ani – ce zic? de multe decenii – și relațiile noastre au curs normal și firesc fără nici o fisură  care să le pună la încercare. Păstrez încă o imagine din tinerețea mea profesorală în care profesorul Hrubaru este flancat de mine și de profesorul Pavel. A trecut de atunci mai bine de jumătate de secol, o generație de sacrificiu, încercată de toate mizeriile impuse de nefastul regim totalitar. Acum suntem, amândoi, niște pensionari resemnați, nu chiar dinozauri, cum ne etichetează actualul director al Muzeului de istorie, câtă vreme încă dorim să fim folositori comunității, sigur, cu bruma noastră de posibilități și-mi pare rău că un oficial al noii administrații n-are capacitatea de a aprecia munca noastră benevolă, consumatoare de timp și de resurse materiale. Probabil Dojan știe că nici eu, nici Virgil Pavel, nici Bradea Daniel, n-am beneficiat de nici o subvenție de la bugetul local, că alții sunt beneficiarii – abonați și cu trecere la mai marii din Primărie.  

Sigur, asta contează mai puțin, dar eu știu că și în trecut au fost ținuți în grații și aprecieri superlative tipologii de care azi nu mai amintește nimeni. Aceasta este istoria, dar după consumarea faptelor vine istoricul – istoricul adevărat, nu cel prefabricat în organizațiile de partid – care operează cu principii ferme și îndelung verificate, care evaluează, ierarhizează și ordonează din perspectiva valorii neerodate.

 M-am întins mai mult decât era necesar cu această regretabilă introducere stânjenitoare prilejuită de lectura noii cărți semnată de profesorul Virgil Pavel, despre o viață petrecută într-un mediul intelectual rafinat și cu multe semne de apostolat la cheie.  „80+5 – Cartea vieții mele”, Editura Sfera, Bârlad, 2021, este un fel de dare de seamă despre o viață petrecută la catedră și despre seriile de absolvenți, formate și îndrumate la Liceul „Spirul Haret” din Tecuci, pe care le-a furnizat societății ca spirite de nădejde, capabile să ducă mai departe destinul acestei țări.

Cum această etapă de viață a mai fost relatată și în alte volume anterioare, de data aceasta autorul reconstituie parcursul integral al vieții, de la naștere chiar, insistând asupra raporturilor sale cu lumea prin care a trecut și asupra opiniilor exprimate de contemporani la adresa activităților sale publice. Cu alte cuvinte, reconstituie traseul său de viață, dar îl reconstituie, vorba lui Hegel, cu drum cu tot, cu toate aluviunile cumulate într-o viață publică verticală și generoasă.

Plecat dintr-un sat uitat e lume – Strâmba, comuna Corbița, profesorul de mai târziu a parcurs toate etapele formării intelectuale cu dorința fermă, ca și fratele său mai mare, de a-și împlini vocația de apostolat. N-a fost ușor pentru un tânăr provenit dintr-o familie consemnată cu semnul chiaburiei, a trebuit să  ocolească printr-o școală de  administrație publică din Satu Mare, să facă un liceu la seral, pentru a ajunge mai apoi la Facultatea de Matematică din cadrul Universității „Al. Ioan Cuza” din Iași. După absolvire a fost repartizat la Liceul „Spiru Haret” din Tecuci și, fapt mai rar întâlnit, tot restul de viață activă, până la pensionare, a rămas să facă apostolat la această școală.

Cartea este o mărturisire subiectivă despre viața și activitatea desfășurată la această școală ca profesor și ca director și, pentru că este conștient de iminența unui subiectivism indus, fie și involuntar, își reprimă mărturia lăsând această sarcină în seama celor care l-au cunoscut să depună mărturie despre purtările sale ca om, ca pedagog, ca cetățean.

 

Ionel Necula