Din anul 1991 la Tecuci a funcționat secția de rugby, antrenori ai acestui sport fiind de la începuturi prof. Genu Popa și apoi s-a alăturat Ionel Popa. Clubul Școlar Sportiv Tecuci a avut nenumărate victorii, dar și înfrângeri, căci ambele sunt indispensabile în trei decenii.
Astăzi, 21 decembrie, Sala sporturilor „Lucian Vasilache” a CSS Tecuci a fost animată de 130 de rugbyști, sportivii participanți fiind din zonele apropiate Tecuciului.
Echipa Liceului Auto Galați este coordonată de Dorian Secureanu, echipa CSS Bârlad a venit însoțită de antrenor Florin Ibănescu, LPS Focșani coordonată de Romeo Păun, iar echipa locală a Tecuciului, cea mai numeroasă, se instruiește cu Genu Popa și Ionel Popa.
Organizatorul acțiunii de astăzi – decanul de vârstă, care mai are foarte puțin până la pensionare, prof. Genu Popa a deschis manifestarea vorbind celor prezenți despre faptul că sunt 30 de ani de catedră de rugby desfășurați la CSS, iar la nivel local se împlinesc anul viitor 70 de ani de existență a acestui sport în Tecuci. A insistat pe faptul că rugby este un sport foarte frumos despre care se poate vorbi neîncetat.
A amintit de câteva nume de sportivi antrenați de dumnealor, pentru care s-a cântat Imnul național, făcând parte și din lotul național, din sală prezentându-i pe sportivii Florin Bărdașu și Ionuț Donici. Cât despre oamenii de ispravă care au fost alături de acest sport și sportivi, de-a lungul ultimilor ani, a amintit despre Anton Pisaroglu, tecucean care este vicepreședintele Federației Române de Rugby, omul de ispravă Viorel Panaite – tot tecucean la origini dar nu a uitat echipa CSS chiar dacă e stabilit în capitală, precum şi administratorul MTC, Cătălin Pavel.
Au luat cuvântul și cei prezenți, parte din ei foști sportivi antrenați de Genu Popa, spunând că acesta nu le-a fost doar antrenor ci se consideră tratați precum copii dânsului și au avut de învățat de la acesta, nu doar antrenament sport ci și lecția de viață, fiind un mediator extraordinar care a creat oameni și valori.
Au fost oferite diplome jubiliare și trofee, oferite de CSS Tecuci iar Asociația Balinte Ionela a împărțit fiecărui sportiv câte o punguță cu dulciuri, sponsorul acestei acțiuni fiind Cătălin Pavel, cel care a oferit 2.600 lei pentru cele 130 pachețele.
Au trecut 30 de ani de rugby, s-au dat cei mai buni jucători Lotului național iar selecționatele așteaptă viitorii sportivi coordonați cu pricepere la Tecuci.
La mulți ani victorioși sportivilor, mulțumiri profesorilor coordonatori și sponsorilor care sunt alături de Clubul Școlar Sportiv Tecuci!