Vineri, 7 ianuarie a.c., în jurul orei 14.15, polițiștii Biroului Rutier Galați au fost sesizați, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că în comuna Lieşti a avut loc un incident rutier. Accidentul s-a produs la intersecția străzilor Constantin Brâncoveanu și Ștefan cel Mare, fiind soldat cu rănirea unei persoane.
Din primele verificări efectuate de polițiștii sosiți la fața locului, a rezultat că în accident au fost implicate două autoturisme conduse de un bărbat în vârstă de 33 de ani şi o femeie de 26 de ani.
În urma impactului dintre cele două autoturisme, şoferiţa a suferit leziuni. A fost condusă la spital, unde a rămas internată pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Se efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările concrete în care a avut loc accidentul.