Ziua Internaţională a Omului de Zăpadă a fost sărbătorită pentru prima dată în anul 2011. Data nu este aleasă întâmplător, întrucât cifra 1 arată ca un baston sau o mătură, iar cifra 8 reprezintă chiar forma omului de zăpadă. Ianuarie a fost aleasă deoarece, în majoritatea țărilor, șansele să ningă sunt cele mai mari în această lună.
Sub deviza „Hai, un om să construim!”, dat fiindcă nu e zăpadă, elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Iorgu Iordan” Tecuci au gândit din timp un proiect care să includă construirea unui om de zăpadă din materiale reciclabile.
Proiectul, denumit „Parada oamenilor de zăpadă”, derulat la Școala „Iorgu Iordan” a avut ecou, 25 de clase ale instituției școlare alăturându-se acestui demers. Coordonatori ai proiectului au fost prof. înv. Georgiana Cojocariu și Tanța Cărăuș, precum și director, prof. Cristian Stănilă. Astfel, astăzi, 18 ianuarie, un hol al școlii era plin de acești omuleți, unii mai mari, alții mai mici, rezultatul copiilor demonstrând că s-a depus efort atât la construire cât și la materialul ales pentru forma finală. Unele clase au participat cu un singur exemplar, altele cu mai multe, jurizarea pentru desemnarea a trei câștigătorii fiind dificilă deoarece toți oamenii de zăpadă erau inediți și frumoși.
Pentru a nu fi probleme cu desemnarea câștigătorilor, s-a decis ca jurizarea să nu fie făcută de cadrele didactice ci de sponsori.
Astfel, administratorul firmei BLK OIL SRL Tecuci, Bogdan Balcan și Ionela Balinte, președinta Asociației cu același nume, au desemnat câștigătorii. Locul I a revenit elevilor clasei a II-a D, coordonată de înv. Angela Călugăru, Locul II a fost câștigat de clasa I C a înv. Carmen Gruia și Locul III a revenit elevilor din clasa a IV-a B a înv. Carmen Huzum.
Toți elevii celor trei clase au primit agende personalizate și ciocolată iar cei 25 de învăţători şi profesori coordonatori implicați în acest proiect au primit câte o agendă. Sponsorizarea, în valoare de 3.450 lei, a fost făcută de patronul firmei BLK OIL SRL, care a dorit să motiveze copiii pentru munca depusă.
Felicitări deopotrivă tuturor participanților la acest proiect educațional, elevi și cadre didactice, și mulțumiri celor care au făcut acest gest de apreciere: Ionela Balinte și Bogdan Balcan!