Verificări ale Poliţiei Rutiere: 986 sancţiuni în valoare de 260.000 lei. 78 de permise reţinute

 

În perioada 17 – 23 ianuarie 2022, efectivele de poliție rutieră și ordine publică, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, au acționat pe drumurile naționale și județene, pentru creșterea gradului de disciplină rutieră în rândul conducătorilor auto, bicicliștilor și pietonilor.

În cadrul acţiunii au fost constatate 986 de contravenţii, fiind aplicate tot atâtea sancțiuni contravenționale, în valoare de 260.000 de lei, majoritatea (927) pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002, republicată.

Astfel, 242 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate conducătorilor auto pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 88 pietonilor, pentru traversare neregulamentară, 86 bicicliștilor și 511 pentru alte abateri de la regimul rutier, constatate.

Polițiștii au reținut, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 78 de permise de conducere, dintre care 16 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și 26 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, fiind retrase, de asemenea, 28 de certificate de înmatriculare.

Totodată, a fost constatată comiterea a  15 infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, dintre care 6 de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și 7 de conducere fără permis.

Exemple

O femeie, în vârstă de 28 de ani, a condus autoturismul pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Tecuci. Fiind oprită în trafic, a prezentat polițiștilor un permis de conducere eliberat de autoritățile altui stat.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat că femeia nu figurează în bazele de date ca posesor de permis auto și că documentul prezentat la control este fals.

Ca urmare, a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Tot în municipiul Tecuci, pe strada Gheorghe Petrașcu, la volanul unui autoturism, a fost depistat un bărbat în vârstă de 53 de ani, aflat sub influența alcoolului.

Întrucât la testarea alcoolscop acesta a prezentat valoarea de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, polițiștii l-au condus la spital, în scopul prelevării de mostre biologice și al  stabilirii alcoolemiei.

A fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, se arată în comunicatul IPJ Galaţi.

 

error: Content is protected !!