Bustul lui Ștefan cel Mare: Demersuri făcute de administrație și Parchet pentru aflarea adevărului

 

La sfârșitul lunii ianuarie din acest an, funcționari ai Primăriei Tecuci s-au deplasat la Depozitul de la Unitatea Militară pentru a constata starea operei lui Dan Mateescu – Bustul lui Ștefan cel Mare, în vederea amplasării acestuia pe raza municipiului. Cu această ocazie s-a descoperit că Bustul, care a costat 900 milioane de lei în anul 2004, o tonă și jumătate de bronz transformată în operă de artă, a dispărut fără urmă. 

În ședința Consiliului local Tecuci desfășurată astăzi, 23 februarie 2022, consilierul local Radu Vladimir, președinte al Comisiei nr. 3 – „Activități științifice, învățământ, sănătate, cultură, protecție socială” din Consiliul local, a dorit să afle amănunte despre ancheta aflată în derulare. 

„Mai mulți dintre cetățenii municipiului Tecuci, dar și din țară, continuă să ne adreseze întrebări despre dispariția statuii lui Ștefan cel Mare, opera sculptorului Dan Mateescu din bronz. Cunoaștem conținutul plângerii penale pe care ați făcut-o imediat, înaintată încă din 31 ianuarie Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci. Au trecut deja trei săptămâni și nu am aflat despre unele intreprinderi pe care le-ar fi făcut justiția. Vă întreb dacă dv., la nivelul UAT Tecuci, ați declanșat o analiză internă cu privire la acest aspect grav pe care aproape toate televiziunile l-au relatat… Personal am făcut trei încercări, toate nereușite, de a cunoaște direct de la organele de procuratură care este stadiul de rezolvare a plângerilor noastre. Ușile Parchetului au rămas închise în fața noastră, cu toate insistențele, pentru cetățeni și pentru reprezentanții acestora”, a spus printre altele consilierul local Radu Vladimir. 

„Noi am făcut plângere penală. Am înțeles că Poliția de la Galați deja a chemat patru sau cinci angajați ai Primăriei la audieri. La nivelul Primăriei Tecuci am făcut o comisie de disciplină să vedem ce nu s-a respectat, de ce a apărut această lipsă. Pentru a continua cercetarea disciplinară așteptăm și verdictul Parchetului. În funcție de cât de repede ne vor răspunde organele abilitate, vom putea încheia cercetarea disciplinară la nivelul Primăriei, să găsim responsabilii, cine nu și-a făcut treaba. La momentul acesta e greu să indic un vinovat”, a fost răspunsul primarului Lucian Costin. 

Din interpelarea consilierului local și replica primarului în exercițiu a reieșit o situație aberantă. Cu toate că era o operă de artă, a fost înregistrată în inventar ca un bun oarecare, fapt care condus la amortizarea acestei investiții în 15 ani de plimbat prin magazii.  

„În acte valoarea este doar de ordin cantitativ, adică e ceva de fier vechi sau de materiale recuperabile”, a sesizat consilierul Radu Vladimir.  

„Cu privire la valoarea din contabilitate, legislația contabilă prevede indiferent de natura obiectului o amortizare lunară. Probabil că din acest motiv a ajuns la o sumă mai mică față de cea inițială, pentru că an de an fiind obligați să scădem valoarea ca și amortizare a ajuns la o valoare mai mică. Evident că valoarea, fiind o operă de artă, nu corespunde cu cea din contabilitate și are altă valoare. Din păcate, nu mai avem ce evalua”, a conchis edilul.  

Primarul Lucian Costin a mai adăugat că nu există un act de predare-primire, la începutul mandatului, care să cuprindă această operă de artă.