Personalități tecucene – Nestor Cincu

 

Nestor Cincu  (1867-1927) a fost membru marcant al Partidului Conservator Democrat, primar al orașului Tecuci, prefect al județului Tecuci, deputat în mai multe legislaturi și vicepreședinte al Camerei Deputaților în anul 1915.    

 S-a născut la Tecuci, pe 10 septembrie1867. A fost unul dintre cei 10 copii ai lui Anton și Soltana Cincu. Și-a făcut studiile universitare la Paris. A fost căsătorit cu Maria (Mouka) Apostoleanu (1877-1966), cu care a avut trei copii: Fernanda (n. 1903), Anton (n. 1904) și Magdalena (n. 1907). 

A intrat în politică în anul 1891. La 14 decembrie 1896, alături de fratele său, Teodor Cincu, a pus bazele Clubului Conservator. În februarie 1898, a devenit membru în consiliul de disciplină al Baroului avocaților din Tecuci, alături de Ștefan Plitos și  decanul T. Aronescu. În timpul guvernului Gh. Cantacuzino, din primăvara anului 1899, a fost numit prefect al județului Tecuci. În 1904 a fost ales deputat. 

Nestor Cincu a fost un mare proprietar de pământ. În mai 1895 deținea moșiile: Țigănești, Boteanca, Frunzeasca, Șendroia și Masnâci, situate în comunele Țigănești, Țepu și Nicorești din județul Tecuci. Avea în proprietate și mari suprafețe de pădure, așa cum era cea de peste 100 fălci, de la Buciumeni (plasa Nicorești), cu esențe de stejar, fag și tei care era de dat în exploatare, în noiembrie 1903. Pe lângă acestea, avea și o pădure în suprafață de 480 hectare în apropiere de Cosmești.  

În 1907, proprietățile sale din Țigănești au scăpat de furia țăranilor răsculați datorită intervenției ministrului de interne și a prefectului, care au trimis pentru paza acestora „150 soldați, mai mulți ca în orice târg sau comună din județ”. 

Pe 20 martie 1907, în urma demisiei primarului Dimitrie Balaban, într-o ședință a Consiliului comunei urbane Tecuci a fost ales primar al orașului. A ocupat această funcție până la data de 4 mai 1907, când prefectul județului Tecuci a transmis Înaltul Decret Regal nr. 2182/907 prin care Consiliul comunei urbane Tecuci a fost dizolvat. 

Nestor Cincu a fost un favorit al presei umoristice românești, de la începutul secolului al XX-lea, așa încât era nelipsit din paginile revistei „Furnica”. Cele mai multe dintre caricaturile sau catrenele umoristice se legau de obiceiul acestuia de a întrerupe vorbitorii în timpul ședințelor Camerei Deputaților. Acest fapt nu l-a „împiedicat pe d. Cincu să fie milionar și fruntaș între fruntașii partidului d-lui Take Ionescu, nici pe un om cu caracterul și cultura d-lui Ion Lahovary să declare într-o scrisoare publicată în ziarul La Patrie că regretă că dl. Cincu nu se află în Partidul Conservator sub conducerea d-lui Carp”. 

Politicianul tecucean a avut o strânsă prietenie cu Constantin Mille, fost director la ziarele „Adevărul” și „Dimineața”. Marele ziarist era căsătorit, din anul 1903, cu Maria Boldur-Epureanu, sora lui Nestor Cincu. Ea a fost și cea care după vânzarea unei păduri, cu ajutorul fraților ei, Nestor și Teodor Cincu, i-a asigurat fondurile necesare pentru a edita ziarul „Dimineața”. 

Nestor Cincu a efectuat, în anul 1906, împreună cu soția și cei doi copii (Anton și Fernanda), circuitul București – Nisa – Paris – București la bordul unui automobil decapotabil. Pasiunea pentru mașini a fost moștenită și de fiul său, Anton N. Cincu. Acesta deținea un autoturism „Ford” cu 8 cilindri, în valoare de 400.000 lei. Mașina avea nr. 43 Tec și fusese rechiziționată, la 31 decembrie 1942, de Cercul Teritorial Tecuci. 

La sfârșitul anului 1906, la propunerea diplomatului francez Pierre de Coubertin, exprimată în articolul Amicii noștri români din ziarul „Le Figaro”, s-a înființat o Ligă de prietenie Franco – Română la care, alături de marile personalități ale vremii, și-a  dat adeziunea și Nestor Cincu. El a fost nelipsit și de la manifestările culturale cu prezență franceză ce au avut loc în București, așa cum s-a întâmplat și la 23 noiembrie 1907, când a participat la dineul oferit de cele două ziare de limbă franceză  din  capitală  în  onoarea criticului literar Deschamps, de la cotidianul parizian „Le Temps”. 

 După alegerile din mai 1910, Nestor Cincu avea să obțină al patrulea mandat consecutiv de deputat, deși „ofițerii și armata s-au hărțuit la Tecuci în stradă cu alegătorii și a fost nevoie să se șarjeze”.  Victoria obținută în alegeri a fost celebrată printr-un banchet dat în Vila Mouka (numită de presă și „castel”) de la Țigănești, la  care a participat și Take Ionescu (șeful Partidului Conservator-Democrat). 

În vara anului 1913 a fost numit într-una din cele trei comisii însărcinate cu îndeplinirea prevederilor protocolului care privea anexarea Silistrei, și anume în comisia exproprierilor. La întoarcerea din Dobrogea, prin decretul regal nr. 4530 din 14 iunie 1913, a fost numit membru al Ordinului „Coroana României  în grad de Mare Ofițer”. 

Alexandru Marghiloman susține, în memoriile sale, că în perioada neutralității Nestor Cincu  ar fi încheiat un contract pentru exportul a 500 vagoane cu grâu, la  prețul de 2000 lei vagonul, iar dacă grâul ajungea în Germania mai primea încă 1000 lei de vagon. Totuși, din situația prezentată în Senat de ministrul de finanțe, E. Constantinescu, rezultă că Nestor Cincu a primit autorizație  de export pentru Transilvania doar pentru 90 de vagoane, „care fuseseră încărcate până la introducerea prohibiției”. 

În timpul retragerii de la sfârșitul anului 1916, Radu Cosmin a trecut pe lângă proprietatea politicianului tecucean de la Țigănești, pe care o vedea astfel: „La Frunzeasca, dintr-un mare parc împrejmuit cu zid și grilaj poleit, se înalță trufaș castelul alesului democrat al Tecucilor, Nestor Cincu. Gara și silozurile ce adăpostesc grânele boierului, se ridică pe stânga liniei ferate, în fața castelului. Și ca ironie a sorții, prin fața trufașului turn feodal, trec în șir lung și jalnic, ca o procesiune funebră, călăreții noștri cavaleriști pe jos”. 

Peste ani, în 1936, în urma unei vizite la Țigănești, Constantin Argetoianu avea să  descrie celebra reședință a lui Nestor Cincu astfel: „Instalație luxoasă de fost  proprietar mare. Casă cu etaj și cu multe odăi, silozuri monumentale de zid pentru sute de vagoane de cereale, casă pentru administrație făloasă, dependințe, acareturi și toate rosturile clădite sau înființate cu drag de pasionatul de pământ ce era Nestor Cincu, și care toate, poartă acum doliul lanurilor și ogoarelor pierdute din cauza reformei agrare”. 

La Vila Mouka, în timpul Primului Război Mondial au fost amenajate mai multe spitale, atât de către autoritățile civile cât și de cele militare. Spre exemplu, în aprilie 1917, a fost amenajat în curtea conacului de la Țigănești, Spitalul femeilor scoțiene. Regina Maria, a consemnat în Jurnalul de Război că, pe 31 mai/13 iunie 1917 s-a îndreptat „spre un loc care aparține familiei Cincu, pe lângă Tecuci, unde câțiva doctori și surori de caritate din Anglia conduc un spital în corturi, pentru ruși…”. Tot în aprilie 1917 a ajuns la Tecuci și Spitalul Z al Crucii Roșii britanice. Activitatea acestuia a fost coordonată de chirurgul James Berry (1860-1946). Atât autoritățile locale cât și comandantul rus, generalul Gavrilov, au sprijinit planul lui Berry de a înființa un spital de chirurgie în Tecuci oferind în acest scop „Vila Cincu”.  

La 4 august 1917, regele Ferdinand a făcut „un scurt popas la Spitalul Crucii Roșii al Misiunii Engleze, instalat în casa Cincu, au vizitat răniţii în bătălia de la Mărășești, care, cu toate rănile lor grele, păreau că nu suferă și că sunt străini de orice durere trupească, atât de senin și de ridicat le era moralul”.  

Din data de 9 august 1917, Spitalul nr. 5 din pădurea Țigănești a fost transferat în casa Nestor Cincu și în grădina acesteia, din fața gării Frunzeasca, pentru ușurarea operațiunilor de triere a răniților. 

După 23 august 1944, Vila Mouka a fost ocupată de trupele sovietice, pentru confortul cărora autoritățile locale au cheltuit 3.385.890 lei. În urma aplicării Legii nr. 187 pentru înfăptuirea reformei agrare, din 23 martie 1945, vila avea să fie repartizată Comitetului de expropriere Munteni, pentru a găzdui Centrul de experimentare „Creșterea Grâului” și „Centrul de Motocultură”. 

 După această scurtă paranteză revenim la Nestor Cincu și menționăm faptul că, în iunie 1917, cu prilejul votului din Parlament asupra reformei agrare, deși Take Ionescu i-a solicitat să fie de acord cu reformele, „dragostea lui de pământ” l-a făcut pe politicianul tecucean să voteze împotrivă. 

În vara aceluiași an, a dat o parte din pădurea ce o deținea în împrejurimile Tecuciului în exploatarea autorităților locale în vederea constituirii unui depozit de lemne din care să se aprovizioneze populația pe perioada iernii. Un an mai târziu, autoritățile tecucene au cumpărat, de la același Nestor Cincu, 45.966 kg de grâu pentru asigurarea nevoilor populației orașului. 

În aprilie 1918 pragul vilei Mouka a fost trecut și de Regina  Maria care a luat „un prânz excelent, în casa Cincu”, cu „marele Grigorescu”, după revenirea lui Nestor Cincu de la Odessa, unde fusese arestat împreună cu familia de către bolșevicii conduși de  doctorul Cristian Racovski.  

Referitor la acest episod, martorii oculari spun că cel mai martirizat dintre românii prezenți la Odessa a fost Nestor Cincu. Acesta a avut tot timpul o atitudine demnă și „a suportat toate neomeniile și chinurile cu seninătatea omului demn și conștient”. S-a opus tâlhăriilor instrumentate de Racovski și a refuzat să plătească bolșevicilor  cele 25.000 ruble pe care soția sa dorea să-i dea prin intermediul arhitectului Gabrielescu. 

Constantin Argetoianu avea să consemneze în memoriile sale, pe baza relatărilor mamei sale, aflată și ea la Odessa, că deputatul tecucean a avut un comportament demn, protestând împreună cu Ion Grădișteanu împotriva regimului impus arestaților. Nestor Cincu și generalul Crăiniceanu au fost puși să spele cabinetele,  forțați să stea câte zece în camere foarte mici, lipsiți de mâncare, așa încât „înapoiați la Iași, bieții oameni nu mai erau de recunoscut”. 

Pentru salvarea românilor din Rusia s-au purtat  tratative între guvernul român şi autorităţile ruse. Un rol important în aceste negocieri l-a avut colonelul  canadian Joe Boyle, membru al Misiunii Militare a Antantei. Acesta a încheiat cu rușii, la Akkerman, un acord de eliberarea a românilor în schimbul unui număr egal de ruși bolșevici. 

Ajunși în port, la vaporul „Împăratul Traian”, unde se afla batalionul  revoluționar  român (format din dezertori din armata română) și banda lui Racovski, românii au aflat că bolșevicii nu recunosc acordul. În aceste condiții, aceștia au ezitat să urce pe vapor. Un anume Dicescu a dat ordin gărzilor să se tragă. În acel moment prizonierii  au început să fugă, într-o încercare disperată de a scăpa. Ion C. Grădișteanu aflat pe 29 februarie 1918 la Odessa, a descris astfel acele momente: „pe când fugeam, am găsit pe Nestor Cincu adăpostit într-un șopron și care părea a fi scăpat. Am auzit în urmă că a fost prins și urcat pe vaporul Dacia, căci  Împăratul Traian  plecase”. 

Nestor Cincu a reușit să fugă, împreună cu familia, după care s-au ascuns într-un șopron din port. De aici au plecat  în strada gării portului cu intenția de a lua o trăsură pentru a ajunge acasă. Însă „este recunoscut de un dezertor din armata română și devenit bolșevic rus, care l-a somat să se ducă cu el în port”, unde Nestor Cincu a fost bătut la sânge de către „bolșevicii români” atât la îmbarcare cât și pe vaporul „Dacia”. A fost „bătut cu paturi de pușcă și chiar cu împunsături de baionetă” și pentru că nu s-a urcat pe vaporul „Împăratul Traian”, care se îndepărta de mal, a fost din nou bătut la urcarea pe nava „Dacia”, de „alte bestii care îl loveau în cap cu revolverul, umplându-i capul de cucuie”. Toate aceste scene au avut loc în fața soției și copiilor „care înlemniseră într-atât de spectacolul odios ce li se prezenta ochilor, încât nici nu mai puteau să plângă”. 

Grigore Procopiu relatează și el despre loviturile și brutalitățile pe care Nestor Cincu le-a suportat de la cei însărcinați cu paza lor, precum și despre atitudinea demnă a deputatului tecucean: „în tot timpul captivității sale a avut o atitudine demnă, dârză și disprețuitoare față de bandiții revoluționari români”. 

Menționăm faptul că dacă printre românii din Odessa era cineva care să fie menajat,  de acest Racovski, acela era Nestor Cincu. El era cumnat cu Mille Constantin, directorul ziarului Adevărul,  care în anul 1911 a dus campania de repatriere a doctorului de origine bulgară. Mai mult, timp de 10 zile, acest Racovski a stat la masă cu Nestor Cincu în vila din str. Polonă, unde se ascundea de agenții siguranței, iar după 7 ani avea să-l „batjocorească prin uneltele sale în modul cel mai sălbatec în portul Odessei, în asistența chiar a membrilor familiei sale”. 

Calvarul suferit la Odessa avea să-l marcheze pe Nestor Cincu până la sfârșitul vieți sale. Ion Petrovici  a consemnat în memoriile sale că în sesiunea parlamentară din 1920-1921, „Nestor Cincu n-a avut absolut nicio activitate, nici măcar de întrerupător” și „deprinderea tăcerii îl ținea parcă izolat”. S-a retras  din  politică,  în  vara  anului 1922,  după moartea lui Take Ionescu. 

Nestor Cincu a încetat din viață  la 25 ianuarie 1927. 

 

Daniel Bradea 

  

Sursa: Daniel Bradea, CONTRIBUȚII LA ISTORIA ORAȘULUI TECUCI, Ed. Studis, Iași, 2021, p. 46, 58, 60, 82, 84, 92, 93, 120-124, 232, 240, 253-255.  

Surse foto – https://www.delcampe.net; https://www.okazii.ro; http://www.digibuc.ro.