Concert caritabil pentru refugiații din Ucraina – FOTO

 

Sensibilizați de durerea ucrainenilor și a unui război pe care nimeni nu și l-ar dori în secolul XXI, o mână de oameni au gândit că prin munca lor, prin cântec, se poate face o campanie umanitară. Astfel, Asociația „Dragostea n-are hotare” aparținând inimosului interpret tecucean Silviu Covaci a luat inițiativa concertului caritabil „Cântăm pentru Ucraina” la Tecuci, angrenând în acest eveniment de întrajutorarea semenilor pe reprezentanții Casei de cultură Tecuci, Asociația „Balinte Ionela” și firma BKL OIL SRL Tecuci. 

Spectacolul de muzică populară a avut loc la Sala „Ion Petrovici” aseară, 10 martie. 

 Organizatorul a reușit să aducă pe scenă interpreți renumiți care au răspuns afirmativ la acest demers umanitar. Prezentatorul concertului a fost îndrăgitul actor al Teatrului „Nae Leonard” Galați – Paul Buță, care în timpul prezentării fiecărui solist făcea câte o scurtă prezentare a acestora, nelipsind din pledoarii umorul fin al artistului. 

Interpreții care au încântat publicul cu melodiile lor, piese consacrate, balade, muzică populară autentică, au cântat gratuit pentru această cauză nobilă. Au urcat pe scena tecuceană soliștii: Elisabeta Turcu, Silvia Ene, Mioara Velicu, Lili Ciortan, George Forcos – Palade, Mariana Carnariu, Silviu Covaci, Sara Mihai. Au dansat cu patos membrii Grupului „Altița” Tecuci, coordonați de coregraf Nicoleta Cucoaneș. Constantin Bahrin nu a putut participa din cauza unui deces survenit în familie.

 La intrarea în sală era amenajată o urnă a Asociației „Balinte Ionela”, unde fiecare spectator putea dona pentru refugiați. La final de spectacol s-a constatat că suma colectată a fost de 1.321 lei. Din acești bani se vor cumpăra cele necesare refugiaților care se cazează la internatul Liceulului de Agricultură și Economie, urmând ca Silviu Covaci și Ionela Balinte să afle care sunt necesitățile. 

Firma BKL OIL SRL Tecuci, administrată de Bogdan Balcan, a asigurat transportul artiștilor, respectiv combustibilul la autoturisme. 

A fost un spectacol artistic reușit, cei de pe scenă demonstrând că muzica și dansul popular sunt cartea de vizită a românilor, că susțin întotdeauna cu dăruire aproapele nostru aflat în suferință. Din păcate, spectatorii au fost în număr redus, circa 80 de persoane în toată sala, mare parte din Asociația Pensionarilor Tecuci. 

Felicitări organizatorilor și participanților la această misiune de suflet!