Cenaclul literar „Ion Creangă” (și nu „George Coșbuc”, așa cum s-a afirmat la manifestarea organizată ieri la Biblioteca Municipală „Ștefan Petică”) din cadrul Casei Raionale de Cultură Tecuci a luat ființă în mai 1955. În cadrul cenaclului își făceau ucenicia și erau promovate tinere talente literare.
Activitatea Cenaclului se desfășura în ședințe pe comitete de lectură și șezători literare în care se discutau și stimulau creațiile membrilor.
După doar trei ani de la înființarea cenaclului în presă apăreau critici la adresa acestuia, întrucât se considera că „la ședințele sale participau un număr restrâns de iubitori de literatură, în exclusivitate intelectuali”. Se solicita ca cenaclul să se adreseze tuturor locuitorilor din oraș, nu numai intelectualilor: „Nu este de conceput că în Tecuci nu există printre muncitori sau printre funcționari elemente talentate, elemente care iubesc literatura. Dar aceștia trebuie să fie depistați și atrași la cenaclu. Popularizarea ședințelor cenaclului se face insuficient, iar activitatea acestuia se mărginește la prezentarea unor referate privitoare la viața și activitatea unor scriitori”.
Se pare că aceste critici au avut efect, dacă luăm în considerare cifrele oferite de diriguitorii instituției în octombrie 1959. Astfel, numărul membrilor Cenaclului literar „Ion Creangă” din cadrul Casei Raionale de Cultură Tecuci a crescut de la 30 în 1955, la 230 de membri în 1959, iar aceștia proveneau din diverse categorii sociale: „muncitori, elevi, studenți și funcționari”.
În 1959, materialele discutate în cadrul Cenaclului erau împărțite pe tematici. Nu lipsea „politica contemporană”, dar erau abordate și probleme legate de „dezvoltarea la tineri a dragostei pentru creațiile cultural – artistice ale oamenilor de cultură români și străini”. Membrii cenaclului acordau o atenție deosebită studiului problemelor de limbă română, adunau material folcloric din comunele raionului Tecuci, făceau traduceri din limba rusă a unor opere literare, precum și schimburi de experiență cu cenaclurile literare din orașele Galați și Brăila.
Cenaclul a organizat pe parcursul anului 1959 mai multe șezători literare în cadrul cărora au fost comemorați oameni de cultură români și străini, a fost aniversat poetul Șt.O. Iosif (în satul Tecucel, comuna Buciumeni) cu prilejul împlinirii a 84 de ani de la naștere și s-a citit din creațiile membrilor cenaclului în mijlocul muncitorilor de la Fabrica de conserve.
La una din șezătorile literare organizate de cenaclul tecucean, în aprilie 1960, a participat ca invitat scriitorul Dumitru Almaș.
Dintre membrii cenaclului îi amintim pe seniorii Sorin Dumitriu, Emil Băicoianu și N. Bălan, în jurul cărora activau cu entuziasm studentul Ion Voicu, elevele Cornelia Țenea și Magdalena Iorgulescu, tehnicianul Emil Hurjui. Ulterior s-au alăturat cenaclului și viitorul prof. univ. Doru Scărlătescu, Dionisie Duma, Ovid Caledoniu, Ioan Purdelea, Ion Panait și alții.
Ulterior cenaclul avea să primească numele „Calistrat Hogaș” și a desfășurat în cadrul instituției o activitate cu caracter de permanență.
Se întrunea în fiecare săptămână, în tradiționalele „joi literare” și reprezenta pentru tinerii tecuceni o fereastră deschisă pentru creație valoroasă, așa cum avea să precizeze, în 1986, și scriitorul Ionel Necula: „În ansamblul vieții cultural-educative tecucene, cenaclul literar purtând numele ilustrului înaintaș Calistrat Hogaș, cel care, descinzând din această așezare a bătut Moldova cu pasul pentru a-și încrusta numele în panteonul cultural al țării, ocupă un loc deosebit de important. Înființat cu mai bine de 30 de ani în urmă, el continuă bogatele tradiții culturale ale Tecuciului și dă activității de creație literară valențe noi”. Membrii cenaclului erau „animați de aceeași sete de frumos, de aceleași opțiuni pentru starea de grație a rostirii în dulcele grai românesc… Cu toții ostenesc la templul artei dintr-o propensiune spre frumos urmărind să-l redea oamenilor strecurat prin fondul lor lăuntric de candoare și de simțire”.
În cadrul cenaclului se îmbina experiența autorilor cu o mai îndelungată ucenicie literară precum autorii de carte Duma Dionisie și Ioan Purdelea, dar și Vasile Sevastre Ghican (laureat al mai multor concursuri de poezie organizate în cadrul Festivalului național „Cântarea României”), Valeriu Salcie, Emil Băicoianu, Marian Căpraru, Grigore Postelnicu, Lucia Cotae Cosițeanu, Marin Mîrza, Dan Pavel, Adrian Răcaru, Mircea Chiriac, Ion Bucă, Eleonora Belu, cu prezențe mai noi în cenaclu ca: Dorina Bodea, Florin Tîncabă, Dan Vîță, Mihai Dănilă, Coman Ingrid, Mihai Ganea, Tănase Dănăilă, Alina Constantin și alții. Seriozitatea, spiritul de exigență pe care cei mai mulți dintre membrii cenaclului le-au așezat la baza actului de creație au făcut ca lucrările lor să aibă valoare și să fie publicate în revistele literare din țară. Ionel Necula mi-a relatat faptul că o parte a lucrărilor membrilor cenaclului au fost publicate, în 1969, într-o lucrare omagială, intitulată „La poarta sfertului de veac”, volum de circulație internă, fără ISBN și fără să intre în fondul de carte al bibliotecilor.
În perioada martie 1976 – septembrie 1993, de organizarea și îndrumarea activității cenaclului literar „Calistrat Hogaș” avea să se ocupe Ionel Necula. Peste ani, acesta avea să mărturisească: „Era un cenaclu puternic (circa 30 de membri) şi unii dintre cei care îl frecventau chiar puteau fi creditaţi ca speranţe. Ne întruneam săptămânal, în zilele de joi. Nu aveam o oră exactă şi nu se făcea o convocare anume. Venea fiecare după cum putea şi nu-mi amintesc să fi ratat vreo întrunire din cauza lipsei de participare. Tineri sau mai în vârstă, odată cu lăsarea serii se îndreptau spre Casa de Cultură unde îi aşteptam totdeauna cu aceeaşi apetenţă pentru verbul aşezat în partitură literară. Alcătuiam împreună o oază balsamică, o lagună de unde lumea, altfel hidoasă şi oţioasă, îşi arăta şi partea ei de candoare.
Erau vremuri grele. Atotputernicul partid comunist parcă înnebunise. Vedea în fiecare creator literar un protestatar, un disident, un neîncolonat în efortul general de a ne face fericiţi cu forţa şi-i ţinea pe creatori sub o veghe neîntreruptă. Bieţii începători îşi încercau norocul pe la diferite publicaţii care aveau rubrică specială pentru poşta redacţiei, dar speranţa ca o revistă să le publice un grupaj mai generos, care să le certifice abilităţile şi să-i scoată din anonimat erau minime”.
Ionel Necula arăta că atunci când a luat în primire cenaclul, acesta era „bine înțelenit în viața instituției” și meritul său a fost acela că l-a scos „din condiția de laborator – limitat la niște şedinţe săptămânale, cu dezbateri aride şi amatorice – în viaţa publică a oraşului, l-am integrat în suita de manifestări publice ale instituţiei şi le-am dat membrilor şansa de a-şi lectura lucrările în public, de a da un semnal de existenţa lor, dacă nu ca împliniri spirituale, măcar ca promisiuni, ca aşteptări, ca speranţe”. Totuși, era o epocă grea, plină de suspiciuni și „nu era permisă niciun fel de alunecare”. Cu toate acestea – povestește Ionel Necula – „satisfacţiile ce mi le-au oferit activitatea de cenaclu erau infinit mai importante decât episodicele învolburări ale cerberilor securişti.
Îmi amintesc cu plăcere de mulţi, dintre cei ce frecventau cenaclul şi pe unii chiar i-am înconjurat cu dragoste sinceră şi le-am prevăzut împliniri ulterioare. Se-nţelege că nu toate aşteptările mi s-au confirmat, deşi, insist asupra aspectului, am avut colegi cu aplecări evidente pentru exerciţiu scriitoricesc. Din dezolare, din lehamite sau din lenevie intelectuală, mulţi şi-au abandonat arderea înainte de a culege primele bucurii, alţii au perseverat şi au devenit scriitori cunoscuţi, cu o bogată bibliografie în palmares”. În acest sens, Ionel Necula amintește de prozatoarea Elena Lidia Cazan: „Scria nuvele, schiţe, iar unele dintre ele chiar erau bine structurate compoziţional şi delectabile ca lectură. Fiind soţie de militar a trebuit să-şi urmeze soţul pe unde-a fost redistribuit, dar oriunde a ajuns (la Bacău, la Constanţa) n-a uitat niciodată de familia şi de atmosfera care domnea în cadrul cenaclului tecucean. Căci alcătuiam, dincolo de tot ce ne putea irita, o familie destul de unită şi dacă securitatea nu s-a amestecat în viaţa noastră decât ocazional, faptul se datorează şi unităţii noastre evidente. Cenaclul tecucean n-a fost un laborator rece, uscat, ci o stare de spirit, o atmosferă de lucru şi de înţelegere superioară a actului de creaţie”.
Momentul de grație al cenaclului tecucean s-a înregistrat în septembrie 1986, când revista „Ateneu” a scos un număr special dedicat orașului Tecuci. Au fost publicate articole semnate de: Ștefan Andronache („Grigore Tăbăcaru, animator al vieții spirituale”), Liviu Chiscop („Debutul lui Tudor Pamfile”), Olimpiu Zăgrean („Creație și interpretare”), Mircea Nicu și Stela Țau („Muzeul – spațiu de cultură și civilizație”), Gheorghe Boldea („Folclor poetic”), Vasile Ghica („O viață de muncă, de frumoase împliniri”), Ionel Necula („Valențe morale în epica lui Eugen Boureanul”, „Cugetări despre religie”, „Cenaclul Calistrat Hogaș. Între tradiție și modernitate”).
La rubrica dedicată artiștilor plastici au fost publicate medalioane dedicate pictorilor Ştefan Buţurcă (Ştefan Andronache), Dan Mateescu (Gheorghe Boldea), Nicolae Placicov (Gheorghe Boldea) şi despre Constantin Niţură (C. Costea). Totodată, în paginile revistei erau reproduse lucrări semnate de Nicolae Placicov, Constantin Niţură şi Valeriu Salcie.
Un spațiu important a fost alocat și poeților. În paginile revistei figurau aproape toți membrii activi ai cenaclului: Emil Băicoianu (Adormire, Fluier), Eliza Băicoianu (Colind de primăvară, Fără popas), Eleonora Belu (Spre drumul fără nume), Lucia Cotae-Cosiţeanu (Meditativă, Anotimp), Mircea I. Chiriac (Suntem aici, Fântâna mea), Dionisie Duma (Limba română, Fără oprire), Vasile Sevastre Ghican (Toamna, Vârste), Mihai Ganea (Fântâna lui Pintea, Rivilum dominarum), Valeriu Salcie, alias Victor Lupu (Poate de atunci, Moştenire), Mârza Marin (Deasupra noastră, Chemare), Costică Oancă (Din degetele tale se-ntrupa o nocturnă), Dan Pavel, alias Gicușor Pavel (Popas, Joacă de miei), Ioan Purdelea (Odă limbii române, Sfială), Adrian Răcaru (Jurământul de credinţă) și Florin Tâncabă (Ceasul, Spirală). Toți cei menționați, așa cum preciza Ionel Necula, „rămân în memoria noastră ca nişte unde solare cu ardoare pentru amăgirile lumii la care s-au conectat prin exerciţiul mirării lirice”.
Daniel Bradea
Sursa: Daniel Bradea, CASA DE CULTURĂ TECUCI (1953-2013), Editura PIM, Iași, 2022, p. 62-65, 82-88.
