Debutul Studioului de Folk la Tecuci

 

Continuând și diversificând paleta de activități cultural-educative și artistice, la Casa de cultură a municipiului Tecuci, într-o sală special amenajată de la etaj, a avut loc vineri, 8 aprilie 2022,  deschiderea Studioului de Folk patronat de cantautorul tecucean prof. Cristian Corcioveanu. 

Deschiderea oficială a fost onorată de doi tineri interpreți folkiști, Octav Turcu și Tudor Trifan, elevi la CNSH Tecuci. 

 În continuare, a luat cuvântul interpretul Cristi Corcioveanu începând prin a mulțumi Casei de cultură, Primăriei și Consiliului Local Tecuci pentru sprijinul acordat, mai ales frumosul spațiu pe care, ne spune cu mândrie, l-a ornat și a reușit să-l amenajeze, așa cum spune dânsul, cu un înalt spirit de echipă, aducând și cu acest prilej mulțumiri celor care l-au sprijinit. Avem acum aici, continuă interpretul, o sală mică dar care va găzdui oameni cu suflete mari, iubitoare de actul artistic. 

A fost apoi  invitată la microfon, cea mai tânăra membră a clubului de folk, talentata Maria Nectaria Lungeanu, în vârstă de dor 10 ani, dar care se impune din ce în ce mai mult, iar noi îi mulțumim tatălui ei care o însoțește, o încurajează și o sprijină din toate punctele de vedere. Felicitări, părinte, pentru tot ce faceți!  Maria a început cu o piesă din repertoriul internațional urmat de melodia „Ouă de rouă”.  

 A urmat la microfon gazda evenimentului, cantautorul Cristi Corcioveanu care ține să ne mai spună că absolut toate dotările și aparatele din Studio sunt funcționale și nu artizanale, de simplu decor.  

Interpretul și-a început microrecitalul  cu nostalgica piesă „Am fost”, urmată de foarte cunoscuta piesă de adevărat succes „Meseria de copil”, pe versurile poetului scriitor tecucean Aurel Brumă, apropiat prieten și colaborator al interpretului, ambii având strânse legături cu CNSH Tecuci.  

În final, cu mare bucurie în suflet, interpretul Cristi Corcioveanu a spus: „Și cu aceasta, Studioul de Folk a fost oficial deschis și așteptăm să-i treceți pragul!”. 

 Să consemnăm în final și faptul  că la festivitatea de deschidere, alături de distinsa soție a cantautorului, au mai fost prezenți managerul Casei de cultură Cristian Gabriel Călugăru, contabila Casei de cultură Laura Hobincu, poetul Dan Vîță, președinte al Cenaclului literar „Calistrat Hogaș”, profesorul de canto Claudiu Vișan, directorul postului Radio Tecuci Cristian Pohrib și, nu în ultimul rând, profesorul Vladimir Radu, președinte al Comisiei de cultură, învățământ și sănătate a Consiliului local, prezent la toate activitățile cultural artistice din zona Municipiului Tecuci.  

Cu toții, urăm mult succes Studioului de Folk și promitem să fim mereu prezenți la activitățile ce se vor derula aici. Felicitări pentru realizare și la câți mai mulți membri ai Clubului de folk! 

 

Iancu Aizic