Un nou proiect educațional la Colegiul „Spiru Haret”

 

Vineri, 8 aprilie 2022, Sala multimedia a Colegiului Național „Spiru Haret” Tecuci a găzduit debutul unui nou proiect educațional, intitulat „The Holocaust – Story. Journey. Learning”, adică „Holocaust – Poveste. Călătorie. Învățare”. 

Proiectul este finanțat de Institutul Olga Lengel pentru Studierea Holocaustului și a Drepturile Omului, având ca parteneri Școala „Stefan O. Iosif”,reprezentată de prof. Dir. Niculina Boștiog. 

 Manifestarea a fost deschisă de prof. Gabriela Nina Pamfile, care a arătat scopul acestui proiect și a spus că în sală se află elevi ai clasei a VIII-a ai Școlii „Stefan O. Iosif”, dar și de la clasele a IX-a și a X-a de la CNSH. Prof. Pamfile a mai menționat că în sală se află în calitate de invitat dl. Iancu Aizic, Președinte al Comunității evreilor Tecuci. 

Acum s-a desfășurat o nouă activitate din proiect intitulată „Clubul de lectură”, unde au prezentat comunicării următorii elevi: 

 – Elena Druță – Bibliotecara de la Auschwitz, de Antonio G. Iturbe; 

– Alesia Rotaru – Hoțul de cărți, de Markus Zusak; 

– Bianca Vasluianu – Băiatul cu pijamale în dungi, de John Boyne; 

– Crina Ghioca – Numără stelele – O poveste din Copenhaga, de Lois Lowry; 

– Mihaela Luca – Socoteala diavolului, de Jane Yolen; 

– Crina Codău – Auslander, de Paul Dowswell; 

–  Karina Vasilache Hadassa – Am supraviețuit lagărului morții, de Eva Mozes Kor. 

 În continuare, despre Holocaust a vorbit prof. Mihaela Marin, amintind și de rezultatul de excepție al unei foste eleve a colegiului – Giorgiana Mistreț, care cu o lucrare despre Comunitatea evreilor din Tecuci a ajuns premiată la Olimpiada de istorie, faza pe țară. 

A mai luat cuvântul prof. Niculina Boștiog, directoare la Școala „St.O. Iosif” Tecuci iar subsemnatul a vorbit elevilor despre frumusețea activității de jurnalism, amintind și de o altă elevă a acestui colegiu – Mădălina Bianca Partenie. 

În concluzie o activitatea foarte reușită și vom mai consemna și în viitor despre acest proiect educațional. 

 

Iancu Aizic