Ajutoare pentru persoanele defavorizate

 

Direcția de Asistență Socială (DAS) Tecuci anunță demararea distribuirii pachetelor cu ajutoare alimentare din partea Uniunii Europene în cadrul Programului Operațional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate, tranșa a patra, începând de luni, 2 mai 2022.

Va fi distribuit câte un pachet pentru fiecare persoană, cu produse alimentare în greutate de aproximativ 26 kg.

Beneficiarii finali sunt:

– familiile și persoanele singure cărora le este stabilit dreptul la venit minim garantat (VMG);

– familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei (ASF);

– persoanele sau familiile aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente (persoanele cu handicap grav și persoanele cu handicap accentuat, conform certificatului de încadrare în grad de handicap eliberat de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap / Comisia pentru protecția copilului) și care se afla în situații deosebite de vulnerabilitate, precum și persoanele care locuiesc în așezările informale.

Beneficiarii sunt așteptați, începând de luni, la sediul din Tecuci, str. Gheorghe Petrașcu nr. 64-66 (fosta Unitate Militară – Kaufland), cu cartea de identitate pentru ridicarea pachetelor de ajutoare alimentare, se arată în comunicatul DAS Tecuci.