Atenție șoferi! Pod prăbușit în județul Vrancea

 

Sâmbătă, 30 aprilie 2022, în jurul orei 19.40, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Năneşti s-au sesizat cu privire la faptul că pe DJ 204 D una dintre extremităţile podului peste râul Putna, spre Vadu Roşca, care face legătura între satele Vulturu şi Vadu Roşca, s-a prăbuşit. 

 În urma prăbuşirii nu au fost înregistrate victime, nu sunt persoane izolate, iar accesul în satul Vadu Roşca este posibil pe o rută alternativă, prin comuna Suraia. 

Un echipaj de poliţie se află la faţa locului, se arată în comunicatul IPJ Vrancea.