Conferința „A doua ”dinastie” a României. Contribuția P. N. L. și a lui Ion C. Brătianu la obținerea independenței României”

Joi, 5 mai, 2022 a avut loc la Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci, conferința științifică „A doua ”dinastie” a României. Contribuția P. N. L. și a lui Ion C. Brătianu la obținerea Independenței României”. Evenimentul a fost organizat cu ocazia împlinirii a 145 de ani de la Independența României.

Managerul muzeului Daniel Dojan, în deschidere, le-a mulțumit celor doi invitați speciali: „Aduc mulțumirile mele domnilor istorici Liviu Brătescu și Paul Octavian Nistor de la Institutul de Istorie A. D. Xenopol din Iași care au acceptat invitația de a organiza acest eveniment științific la Tecuci. Nu în ultimul rând aduc mulțumiri Primăriei Municipiului Tecuci și Consiliului local Tecuci pentru sprijinul oferit acestor activități culturale și dumneavoastră celor prezenți”. Ulterior a fost prezentat ultimul proiect editorial al muzeului „Proiectul cultural exponatul lunii – ediția I” care cuprinde exponatele lunii din anii 2020 – 2021, despre care vom detalia într-un alt material.

În continuare a luat cuvântul moderatorul evenimentului cercetător Dr. Paul Octavian Nistor care a făcut o scurtă introducere în subiectul conferinței și a vorbit despre necesitatea unor astfel de evenimente organizate într-un oraș mic dar care are nevoie de cultură și dezbateri istorice.

Lectorul acestei conferințe științifice a fost cercetător Dr. Liviu Brătescu. În anul 2007 obține titlul științific de doctor în istorie cu teza „I. C. Brătianu și politica externă a României 1866-1888)”. A fost, asistent asociat la Facultatea de Litere, secția Jurnalism, susținând seminariile cursului „Istoria Culturii”, director al Ateneului Național din Iași, Secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii. Membru fondator în asociația profesională „Societatea de Studii Istorice din România”. Observator la alegerile din Azerbaidjan, din 2003, din partea O.S.C.E. România. Este autorul mai multor articole și recenzii consacrate unor evenimente ce au marcat istoria modernă a României dar și a evoluției liberalismului românesc: Liberali versus conservatori: monumente publice şi memorii concurente în România modernă (1866-1914); România la răscruce. Anul 1866. sau I.C. Brătianu și politica externă a României (1866-1888).

Moderatorul evenimentului a oferit cuvântul lectorului Liviu Brătescu care a mulțumit organizatorilor și i-a felicitat pe tecuceni pentru frumoasa clădire a muzeului care a fost restaurată cu mult bun gust. În continuare a vorbit despre titlul acestei conferințe și rolul familiei Brătianu în istoria României cât și simțul datoriei pe care îl aveau față de țară. „După reuniunea din 24 mai 1875, la care putea fi remarcată şi prezenţa conservatorului disident M. C. Epureanu şi unde participanţii îşi luau angajamentul să declanşeze acţiunea pentru „triumful deplin al principiilor liberale în viaţa politică românească”, „Alegătorul liber” anunţa, la 4 iunie 1875, apariţia unei formaţiuni politice ce reunea sub stindardele sale personalităţi marcante ale vieţii politice româneşti, cunoscută iniţial sub denumirea de „Coaliţia de la Mazar-Paşa”. Regăsirea în aceeaşi „barcă” politică a unor lideri precum I. C. Brătianu, C. A. Rosetti, M. Kogălniceanu, I. Ghica, N. Fleva, D. A. Sturdza, George Vernescu, N. Ionescu marca evident o etapă importantă în viaţa politică românească.

Într‑un moment în care tensiunea din Balcani începea să crească, Brătianu, aproape de nerecunoscut, recomanda nu ruperea tratatelor cu Turcia, ci o modificare a lor şi o poziţionare tot mai clară sub garanţia colectivă a puterilor europene. Exprimând starea de spirit pe care o avea înaintea întâlnirii cu reprezentanţii guvernului ţarist, I. C. Brătianu declara: „Prefer să rămânem de o parte decât să devenim fără garanţii aliaţii slavilor”.

Oricât de mult ar fi dorit I. C. Brătianu să afle intenţia Rusiei cu privire la viitorul sudului Basarabiei, răspunsul era de fiecare dată unul echivoc, fie că era vorba de Nelidov, care afirma în timpul discuţiilor de la Bucureşti că „Rusia nu putea ceda teritorii care nu-i aparţineau”.

Deşi concertul european nu se arăta interesat de viitorul statului român, el era invocat de toţi diplomaţii care îndemnau România să se menţină într‑o stare de neutralitate şi să evite încheierea unei alianţe cu Rusia. Un asemenea sfat îl primea prinţul Carol din partea consulului Debains în decembrie 1876. Aşa cum spunea şi Brătianu, nu sfaturile şi manifestările de simpatie lipseau României în acel moment, ci un eventual angajament european privind asigurarea neutralităţii în cazul trecerii Prutului de către trupele ruseşti.

Pentru un prim-ministru care își calcula foarte atent toţi paşii înainte de luarea unei decizii vitale pentru întreaga ţară, mesaje precum cele amintite nu puteau fi ignorate. I. C. Brătianu ţinea să reamintească contestatarilor săi nu doar efortul diplomatic depus până atunci de România pentru a obţine o recunoaştere a unui nou statut juridic, dar şi contextul internaţional existent: „România se află în faţa încălcării drepturilor sale, pentru care secole românii şi‑au vărsat sângele. Nici sabia lungă a lui Baiazid şi Mahomed nu a putut să pătrundă în munţii României, unde cutează astăzi să străbată Midhat-Paşa cu constituţia lui”.

Atmosfera tensionată ducea la trecerea neobservată a unei declaraţii pe care primul-ministru o făcea la 10 mai 1877 în Camera Deputaţilor. Dorind să își arate patriotismul, Brătianu vorbea cu multă pasiune despre vechile sale convingeri republicane, la care renunţase datorită contextului european, subliniind însă faptul că întreaga activitate pe care o desfăşurase până atunci fusese în direcţia consolidării regimului monarhic. Indiferent de ce explicaţie oferea Brătianu pentru intervenţii precum cea amintită, era o situaţie inedită aceea în care şeful unui guvern putea să‑şi exprime speranţa, într‑un moment precum cel din mai 1877, că Europa întreagă se va convinge la un moment dat de avantajele instaurării unui alt tip de regim politic (republican) decât cel existent în acel moment. Dobândind uneori accente de populism şi demagogie politică, discuţiile din primăvara lui 1877 relevau existenţa unor divergenţe serioase între putere şi opoziţie”.