Piano Top Music, a treia ediție a Festivalului desfășurat la Tecuci – FOTO

 

Sâmbătă, 21 mai 2022, la Clubul Copiilor din Tecuci s-a desfășurat cea de a III-a ediție a Festivalului național „Piano Top Music” Tecuci. După festivitate, în care profesor Alexandra Manolache – coordonator Festival, a mulțumit părinților, participanților, sponsorilor, ISJ Galați și colegilor de la Palatul Copiilor Galați, s-a anunțat că acest concurs se va desfășura în sala Amfiteatru a Clubului, pe vârste și ani de studiu.

Au fost înscriși în concurs 54 participanți din Călărași, Vălenii de Munte, București, Galați, Braniștea, Vaslui, Iași, Brăila, Medgidia și Tecuci.

 Membrii juriului au fost: Prof. Elena Boambă de la Liceul de Arte „George Apostu” Bacău, Prof. Ana Sava de la Școala „Mihai Eminescu” Vaslui și Prof. Anca Macavei Luminița de la Liceul de Arte „Victor Brauner” din Piatra Neamț.

Toți participanții au primit mențiuni și premii. Clubul Copiilor Tecuci a participat cu următorii elevi: Ana Maria Arhire – 18 ani, anul XI de studiu; Matei Arhire – 16 ani, anul X de studiu; Miron Daria – 11 ani , anul VI de studiu; Mihai Alexandru – 11 ani, anul III de studiu; Trandafir Dan Ionuț – 12 ani, anul VI de studiu; Stan Cristian Gabriel – 12 ani, anul V de studiu; Stan Rebeca – 6 ani, anul I de studiu. Toți elevii din Tecuci, coordonați de prof. Alexandra Manolache au obținut Locul I.

 Sponsorii care au acordat sprijin la organizarea festivalului de interpretare pian sunt: Cofetăria Top, Restaurant „La Tei”, Catering Avantaj, Pizza Takeaway, Asociația Balinte Ionela, Casa Gâciu, familia Mirabela Mihai.

„Sincere mulțumiri sponsorilor, părinților, elevilor grupelor de pian de la Clubul Copiilor, precum și voluntarilor care au contribuit la organizarea și desfășurarea în bune condiții a concursului și realizarea obiectivelor propuse”, a menționat prof. Alexandra Manolache.