Astăzi, începând cu ora 14,30 la Sala Studio a Casei de Cultură are loc ședința ordinară a Consiliului Local Tecuci. La sfârșitul lunii mai, municipiul Tecuci este singurul din țară care nu are buget.
Se pare că nu vom avea aprobat bugetul nici astăzi. Consilierii PSD și UIPT au introdus alte două amendamente ilegale la proiectul de hotărâre, lucru care va conduce încă o dată la blocarea bugetului.
Pe lângă proiectul de buget, pe ordinea de zi se mai află delegarea transportului public de persoane către Compania de Utilități Publice (CUP) Tecuci, aprobarea organigramei, cu 27 posturi vacante, precum și noua grilă de salarizare care ar trebui să intre în vigoare de la 1 iulie 2022. În lipsa unui buget local în vigoare sunt slabe speranțe ca societatea CUP să poată opera modificările de personal sau de salarizare.
Pe de altă parte transportul public se află în impas, pentru că „începând cu data de 19.05.2022 va înceta durata contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local încheiat în anul 2009, contract prelungit ulterior prin HCL nr. 57/2021”. Am citat din Referatul de aprobare atașat proiectului privind necesitatea delegării gestiunii serviciului de transport public de persoane în Municipiul Tecuci către CUP.
În cazul unei întreruperi a transportului public de persoane, tecucenii vor fi nevoiți să apeleze la alte mijloace de transport, fiindcă în acest punct a fost adus Municipiul de către consilierii locali PSD și UIPT. Despre plata indemnizațiilor persoanelor cu dizabilități și a însoțitorilor acestora, a burselor școlare, iluminatului public, a salariilor funcționarilor și altele, plăți care vor fi sistate în zilele următoare în lipsa unui buget, precum și despre stoparea investițiilor am scris în articolele precedente.