Voie bună și distracție într-un spectacol incendiar la Tecuci – FOTO

 

Ziua Copilului, 1 Iunie, a continuat pe scena amplasată pe esplanada Casei de Cultură Tecuci cu un spectacol extraordinar realizat în colaborare cu AIM EVENTS. Ionuț Ungureanu – solistul trupei Provincialii a dat tonul la distracție, în calitate de MC al evenimentului. În deschidere au evoluat artiștii locali ai municipiului cu câte două piese frumos interpretate de către: Roxana Dănceanu, Raluca Alexe, Alesia Munteanu, Daria Șărban, Andra Shaun, Georgiana Panaitiu, Claudiu Vișan.   

Carismaticul prezentator a făcut fiecărui invitat câte o descriere, atmosfera fiind întreținută continuu cu voie bună și îndemn la distracție. 

 Timp de o oră, Veran Zorilă cu cântecele sale, menite să vibrăm la fiecare notă muzicală, a redat prin intermediul saxofonului o paletă largă de stiluri, publicul spectator fiind adus cu măiestrie pe aceeași lungime de undă. 

A urmat Andia, unul dintre cele mai noi nume din industria muzicală românească. Solista în vârstă de 25 de ani a devenit cunoscută în urma colaborării cu Spike la piesa „Salcâmii”. Andia a venit cu o prezență fresh, are un timbru cald, plăcut, fiind în trendurile muzicale actuale. Solista a fost îndelung aplaudată pentru prestație, majoritatea participanților la recital cunoscând cântecele și fredonând alături de ea. 

 Mult așteptatul invitat special, Smiley, a reușit să asigure un show incendiar. Alături de trupa sa instrumentală, Smiley a prezentat hiturile fredonate de toate vârstele, nelipsind piese consacrate precum: „De unde vii la ora asta?”, „Ce mă fac cu tine de azi?”, „Rita”, „Să-mi fie vară”, „Va fi bine”, „Pierdut buletin”, „Acasă” și multe altele. Artistul a anunțat că are o nouă piesă – „Scumpă foc” însă fanii prezenți deja cunoșteau refrenul. 

În timpul prestațiilor artistice în fața scenei se împrăștiau confetti cu tunuri și multe personaje pe picioroange de 4 metri întrețineau atmosfera cu animația, costumațiile fiind diverse. 

 A fost o seară magică, o atmosferă specifică pentru a marca copilăria, iubirea, evenimentul derulat având toate ingredientele pentru a fi perfect. Tecucenii erau doriți de asemenea manifestare, încărcându-și bateriile pentru mult timp. Numărul participanților a fost foarte mare, peste 10-13 mii și mulțumirile se îndreaptă către cei care au făcut posibilă această acțiune: Primăria, Consiliul Local, Casa de Cultură Tecuci și, nu în ultimul rând, firma organizatoare de evenimente AIM EVENTS – condusă de inimoasa Adriana Iulia Marin!