În data de 3 iunie, Direcția de Asistență Socială Tecuci a trimis o adresă către Consiliul Local Tecuci privind „Plățile restante și necesar plăți iunie 2022 capitol Asistența socială în caz de invaliditate”.
În document se specifică: „În luna iunie 2022 suma necesară pentru plata salariilor asistenților personali și a indemnizațiilor pentru persoanele cu handicap grav, aferente lunii mai, este în cuantum de 849.057 lei, după cum urmează:
– 257.745 lei salarii asistenți personali ai persoanelor cu handicap grav, salarii aferente lunii mai 2022;
– 591.312 lei indemnizații persoane cu handicap grav, aferente lunii mai 2022”.
La data de 3 iunie 2022, Direcția de Asistență Socială Tecuci înregistra obligații restante la bugetul de stat în valoare de 221.808 lei. Suma reprezintă contribuții salariale aferente lunii aprilie 2022.
În urma refuzului consilierilor locali PSD și UIPT de a vota Proiectul de Buget, în ședința Consiliului Local de astăzi, 7 iunie, aceste plăți nu vor putea fi efectuate.