ANAF începe controale la persoane fizice. Informațiile vor fi preluate și de pe rețelele de socializare

 

ANAF anunță că va începe, din 1 iulie, controale pentru verificarea veniturilor persoanelor fizice ca sursă a obținerii averilor. 

Directorul ANAF a declarat că există numeroase exemple de șmecheri care sfidează cu opulența și luxul pe care îl afișează, care cheltuie sume de bani exorbitante și care în viața lor nu au plătit nici un impozit, iar când verifici veniturile pe care le au, constați că ele sunt aproape inexistente. 

„Este o jignire pentru oamenii cinstiți care muncesc greu, uneori de dimineață până seară, să vadă că în jurul lor alții își cumpără case care se învârt după soare, își achiziționează mașini exorbitant de scumpe, iar ei nu au lucrat o zi în viața lor și nu au plătit un impozit.  

Este nedrept pentru agenții economici, care își desfășoară business-urile corect, își plătesc taxele și impozitele la timp, iar alți patroni fac evaziune fiscală, folosesc muncă la negru, se îmbogățesc nemeritat și nu plătesc nici un impozit”, a declarat directorul ANAF. 

Informațiile despre persoanele fizice vor fi culese de peste tot, inclusiv de pe Facebook. Prin aceste acțiuni, ANAF vrea să verifice dacă averile acumulate de persoane fizice sunt în concordanță cu veniturile obținute.