Noi tarife practicate la Cimitirul Eternitatea

 

În urmă cu patru luni semnalam iminentele majorări de tarife la Piețe Prest Tec SRL și CUP Tecuci, cerute cu insistență de către directorii celor două societăți. Între timp aceste majorări au fost aprobate. 

Astfel, tarifele de la Piață au crescut cu 10%, iar majorarea tarifelor la Compania de Utilități Publice Tecuci au condus la o taxă de salubrizare mai mare pentru persoanele juridice cu 30,8% lunar pentru fiecare angajat. Un caz aparte este reprezentat de tarifele practicate la Cimitirul Eternitatea Tecuci, care au fost, la rândul lor, majorate. 

Reamintim cititorilor faptul că, în urma reorganizării SC Administrarea Cimitirelor și a Spațiilor Verzi SRL Tecuci, Cimitirul Eternitatea a trecut la Piață. O dată cu transferul la SC Piețe Prest Tec SRL, societatea a considerat oportună majorarea tarifelor practicate în Cimitir.  

În unele cazuri, noile tarife sunt de 2,5 ori mai mari, la altele costurile au stagnat. Din 43 de tarife practicate la Cimitir, 10 se regăsesc în același cuantum, iar restul sunt majorate.    

Creșterile sunt între 10% în unele cazuri și ajung să fie cu 156,7% mai mari decât tarifele inițiale. La prima vedere nu există un algoritm privind cuantumul acestor majorări, în afara efectului psihologic. Suntem încredințați că s-a ajuns la aceste costuri în urma unor îndelungate calcule efectuate de către specialiștii consultați de societatea Piețe Prest Tec SRL Tecuci. 

Noile tarife în vigoare la Cimitirul Eternitatea Tecuci, începând de la 1 iulie 2022, pot fi consultate în tabelele de mai jos.