Victima unui șofer băut a ajuns la spital. Conducătorul auto depistat în trafic

 

În data de 20 august a.c., în jurul orei 23.30, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Liești au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost lovit de un autoturism, în extravilanul comunei Piscu, în zona unei stâne.  

La fața locului, polițiștii au stabilit că cele sesizate se confirmă, victima fiind transportată la spital, unde a rămas internată pentru îngrijiri medicale. În urma verificărilor, polițiștii au identificat persoana aflată la volanul autoturismului, proprietarul stânei unde s-a petrecut incidentul, acesta fiind oprit în trafic, pe o stradă din comuna Piscu. 

Întrucât la testarea alcoolscop, bărbatul a prezentat valoarea de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, polițiștii l-au condus la spital, în scopul prelevării de mostre biologice și al stabilirii alcoolemiei. 

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, se arată în comunicatul IPJ Galați. 

 

You cannot copy content of this page