
Vernisaj și expoziții la Biblioteca „Ștefan Petică” Tecuci
În cadrul manifestărilor organizate de Primăria Tecuci prin unitățile ei de cultură, dedicate sărbătoririi a 587 de ani de la prima atestare documentară a orașului Tecuci – 1 septembrie 1435 – se numără și expozițiile organizate de Biblioteca din Tecuci. Astfel, începând cu orele 11 a avut loc vernisajul Expoziției de schițe grafice ale unor cunoscute clădiri tecucene, alături de câteva portrete ale unor mari personalități tecucene. Lucrările au fost realizate de artiștii plastici gălățeni Florin Doru Crihană și Viorel Baciu și donate bibliotecii tecucene.
Astfel, am remarcat aici portretele tecucenilor Costache Conachi, Costache Racoviță, Ion Petrovici, Ioniță Hrisanti și Dimitrie Balaban, dar și clădiri cum ar fi Restaurantul lui Costache Decuseară de pe Strada Ștefan cel Mare, Clădirea Școlii Normale de Băieți, Strada Ștefan Cel Mare, Hotelul Bulevard, Hotelul Bogdan, Catedrala Sfântul Gheorghe, Muzeul Mixt Tecuci, Banca Populară situată alături de Școala de Băieți, Palatul Judecătoriei Tecuci, vechea clădire a Administrației Financiare, vedere cu Turnul Observatorului, Biserica Sfântul Ion Botezătorul, Palatul vechii Prefecturi – azi Casa de cultură, Biserica Maica Precista, Teatrul Comunal – devenit apoi cinematograful Arta, Spitalul Anton Cincu și altele.
Vernisajul a fost deschis de managerul bibliotecii, Daniela Grigoraș care a început prin a ne recita frumoasa poezie „Limba noastră” ca un omagiu adus Zilei Limbii Române, sărbătorită pe 31 august. A continuat prin a ne face un tablou sumar a ceea ce înseamnă pentru Tecuci și tecuceni ziua de 1 Septembrie 1435, data primei atestări documentare a orașului nostru, anunțând și alte evenimente care au loc la Casa de cultură și Muzeu, începând cu Crosul caritabil organizat în Parcul Regina Elisabeta, Expoziția retro de mașini de epocă de pe Strada Republicii, apoi Festivalul de Folclor Cânta de răsună lunca – Ediția XXXI care se va desfășura în zilele de 2 și 3 septembrie și alte acțiuni pe parcursul întregii luni septembrie.
În continuare, a fost oferit cuvântul profesoarei Dorica Miron Gavrilescu de la CNSH Tecuci care a prezentat materialul video intitulat „Orașul Tecuci la ceas aniversar”, un interesant documentar realizat de distinsa profesoară care a avut plăcerea să ni-l comenteze imagine cu imagine. Vorbitoarea și-a început pledoaria plecând chiar de la originea slavă a cuvântului care a dat numele orașului „Teceati” , respectiv „a curge” cu referire directă la răul Tecucel. Trece apoi prin perioadele de timp ale dezvoltării și formării orașului, amintind faptul că la un moment dat Tecuciul deținea un merituos loc patru în activitatea economică – financiară, ajungând apoi la secolul 18 când marele Dimitrie Cantemir amintește într-un document de orașul Tecuci, prin anii 1767, așezând Tecuciul alături de orașele Roman și Focșani. Se amintește apoi faptul că, la începutul secolului 19, în Tecuci existau mai multe ateliere, orașul avea în jur de 5.000 locuitori și 60 de cârciumi. Vorbitoarea amintește și de cuplul Vogoride – Cocuța Conachi precizând faptul că în acest sens scriitorul tecucean Vasile Ghica vine cu anumite completări.
În continuare, se subliniază aportul adus la dezvoltarea orașului de întreaga familie Cincu prin construcția Spitalului, donarea spațiului pentru Muzeu și alte acte caritabile. Se amintește apoi apariția în Tecuci a primului membru al Academiei Române prin Alexandru Papadopol Calimah. Apoi, apar școlile particulare la Tecuci, Biblioteca, Banca Populară și alte unități economice și de cultură. Ajungem la Tecuciul secolului XX , apar personalități că Gh. Petrașcu, Ion Petrovici și alții și Tecuciul începe să devină cât mai cunoscut în țară. Se vorbește apoi de Primul și Al Doilea Război Mondial și aici se subliniază marele merit avut de cercetătorul în istoria tecuceană Daniel Bradea care a pus la dispoziție materiale foarte interesante legate de aceste evenimente. Ajungem apoi la personalități recente ale Tecuciului aici amintindu-se de Dionisie Duma, Ștefan Andronache, Vasile Ghica, Vladimir Radu, Ionel Necula, Cezar Ungan și alții, terminând expunerea prin numirea actualilor edili ai orașului – Primar Lucian Costin și viceprimar Oliver Drăgan.
A luat cuvântul prof. doctor Cezar Ungan, vorbind de prima atestare documentară și amintind de Iliaș Voievod, fiu al lui Alexandru cel Bun, cel care avea 12 copii din care 6 legitimi vorbind de neînțelegerile dintre ei. Se amintește faptul că Tecuciul era capitala Județului și că nu a fost mereu în spațiul moldovean, la un moment dat făcând parte din Țara Românească. Vorbind de Tecuci, profesorul Ungan amintește de perioada fructuoasă a orașului atunci când Fabrica de Conserve Tecuci era considerată cea mai mare din Sud Estul Europei, de IRA Tecuci, renumită pentru reparațiile auto, de Fabrica de Ambalaje metalice și alte unități tecucene. Se amintește că în aceea perioadă au fost puse la dispoziția tecucenilor 6.400 de apartamente la blocuri pentru oamenii muncii. În continuare, ne vorbește de perioada actuală când multe școli au fost închise cum ar fi Școala nr. 3, Școala din Cernicari, Școala 4 care a fost totuși reamplasată, dar și apariția Școlii „Iorgu Iordan” din Zona Industrială. Vorbind de populația orașului, ni se spune că dacă în anul 1991 Tecuciul apărea cu un număr de 48.000 locuitori, acum, se apreciază a fi circa 34.000 locuitori.
În continuare, a luat cuvântul profesorul Vladimir Radu, președinte al Comisiei de cultură, învățământ și sănătate din Consiliul Local, făcând o analiză a evenimentelor petrecute în cei aproape 600 de ani de existență. Se oprește la istoria locală considerând necesar introducerea în școlii a unei discipline de studiu a istoriei locale pentru ca toți elevi să cunoască istoria acestor locuri. Vorbitorul încheie urând „La mulți ani Tecuci, la mulți ani tecuceni!”.
Apoi, s-a trecut la vizionarea tuturor tablourilor expuse dar și la vizitarea expoziție „Tecuciul în documente și publicații” organizată în Sala Cărți Adulți, unde am remarcat lucrări semnate de Viorica și Doru Parascan, G.G. Ursu, Eleonora Stamate, Ștefan Andronache, Viorel Burlacu, comandor dr. Janel Tănase împreună cu comandor Dorel Chiș și lt. Daniel Stan, Daniel Bradea și alții, la loc de cinste stând volumul „Tecuciul, un ținut cu vocația Unirii”.
Din discuțiile purtate cu managerul Daniela Grigoraș, am aflat că pe întreaga perioada a lunii septembrie, la Bibliotecă vor fi proiectate diapozitive cum ar fi „Tecuciul de altă dată” și „Magnoliile Tecuciului” de Ștefan Andronache, „Personalități tecucene”, „Contribuția orașului Tecuci la dezvoltarea culturii” și altele.
Considerăm că activitatea și-a atins scopul dorit, spunând și noi în final „La mulți ani Tecuci, la mulți ani tecuceni!”.
Iancu Aizic








