Interviu cu talentata interpretă tecuceancă Geta Rotaru

 

Așa cum am amintit în cronica spectacolului „În grădina cu folclor” organizat de Casa de Cultură în Parcul „Al.I. Cuza” Tecuci, în ziua de 5 august 2022, după spectacol am contactat-o pe talentata interpretă pentru a ne oferi un interviu, iar interpreta a acceptat cu mare plăcere și bucurie.  

O cunosc de când era copilă și i-am urmărit mereu evoluțiile așa cum i-am urmărit și pe ceilalți interpreți ai Casei de Cultură, care s-au remarcat cu fiecare prezentă pe scenă, ajungând să ne reprezinte cu succes în competițiile la care au concurat. Mă gândesc la Angela Bâtlan, Eliza Bunu, Elena Fănica – despre care știam că a umblat prin Germania și acum ar fi în Anglia, Valeria Drăguș, acum activând la Teatrul Muzical Galați, apoi Cristi Briceanu, Roberta Chicoș, Beatrice Ciolan, Marius Iacomi, Andreia Codiță, iar mai nou Georgiana Răduc. 

Și astfel, am trecut la întrebări pentru talentata interpretă Geta Rotaru. 

Iancu Aizic: Știu că eșți de loc din Negrilești, iar soția mea, Roza Aizic, pe timpul când era profesoară la Negrilești, l-a avut elev pe tatăl tău. Ce ne poți spune despre copilărie și  locurile tale natale? 

Geta Rotaru: Am avut o copilărie frumoasă, la țară, unde m-am putut bucura de toate plăcerile copilăriei. 

I.A: Unde și când ți-ai dat seama că ai ceva de spus în muzică populară în special? De unde acest interes pentru folclor? 

G.R: Interesul pentru folclor este moștenit de la bunicul patern, care la rândul lui a cântat. Cânt de mică, dar în clasa întâi părintele Coroiu, care mi-a fost și profesor de religie în acea perioadă, mi-a îndemnat părinții să mă înscrie la ore de canto, după ce m-a ascultat cântând „Hristos a Înviat” în apropierea Sărbătorilor Pascale. 

I.A: La câți ani ai apărut pentru prima oară pe o scenă? 

G.R: Prima dată am apărut pe scenă la 12 ani. 

I.A: Cu ce profesor ai început să lucrezi la Casă de Cultură din Tecuci, prin ce an? 

G.R: Am început cu profesorii Mircea și Maricela Călianu, cărora le voi fi recunoscătoare toată viața pentru toată implicarea în formarea mea atât că artist, dar mai ales că om. 

I.A: Eșți recunoscută mai mult ca interpretă de muzică populară, dar ai cochetat și cu muzica ușoară. Ați avut chiar și un trio aici, la Casa de Cultură. Mai ții minte cum se chema și cu cine alcătuiai acel grup? 

G.R: Am cochetat foarte puțin cu muzica ușoară, pentru că nu m-am regăsit în acest gen. O perioadă am făcut parte și dintr-o trupa etno care se numea „ETNIC”, alături de Marinela Stratulat și Oana Sîrbu. 

I.A: Ai urmat, după câte știu eu, CNSH Tecuci și apoi ASE. Când și cum aveai timp să faci și muzică și școală? 

G.R: Mi-a fost destul de greu la început, dar datorită cadrelor didactice, care m-au susținut de fiecare dată, iar cu ocazia asta vreau să le mulțumesc, am putut să îmi fac timp mereu și de școală, dar și de muzică. 

I.A: Am aflat că pentru a veni la Tecuci, la acest spectacol, te-ai învoit de la serviciu. Merită tecucenii și profesorii care te-au format, acest lucru? 

G.R: Întotdeauna voi încerca să onorez toate invitațiile la spectacolele și evenimentele din Tecuci. În mod cert tecucenii merită acest lucru. Iar pe profesori sper să îi fac mândri de mine cu fiecare ocazie. 

I.A: Cu cine din foșții tăi colegi din Casa de Cultură mai ții legătura acum? 

G.R: La început le-am avut colege pe Marinela Stratulat, Oana Sîrbu, Ioana Munteanu, Tanța Munteanu, Beatrice Ciolan, Andra Crăciun, Valeria Drăguș, Oana Coman, Teodora Chilian. De-a lungul timpului am ținut legătura, în special, cu Marinela Stratulat, Beatrice Ciolan și Oana Coman. Mai mult de atât, cu fiecare în parte am o legătură specială și o prietenie bazată pe multe amintiri frumoase care ne-au ținut aproape în ciuda distanței dintre noi. 

I.A: În timpul studenției de la Bucureșți, ai activat la vreo formație studențească, ai dat undeva spectacole? 

G.R: Da, am făcut parte din corul Academiei de Studii Economice ca soprană și ca solistă, unde am avut diferite spectacole. 

I.A: Poți, dacă vrei, să ne spui ceva din viața ta particulară și mai ales, unde locuieșți acum? 

G.R: Acum locuiesc în București, unde lucrez în domeniul financiar, mai exact în contabilitate. Sunt fericită că pot să fac ceea ce îmi place și am posibilitatea să mă ocup în paralel și de muzică. 

I.A: Mai ai pe cineva la Negrilesti, vii periodic pe la locurile tale natale? 

 G.R: Vin destul de des acasă, la Negrilesti, cam la două săptămâni. Am acolo părinții și bunica paternă de care sunt foarte atașată și mă bucur de fiecare dată de momentele petrecute acasă. Nici după patru ani de locuit în București, despărțirile de ei nu sunt ușoare. 

I.A: Cum ești privită în satul tău? Cred că sătenii sunt mândri de tine. 

G.R: Sunt apreciată de oamenii din satul meu și mă bucur că îi pot reprezenta oriunde merg, mândrindu-mă, de fiecare dată, că sunt din Negrilești. 

I.A: Cum vezi, totuși, viața cultural-artistică din Tecuci la ora actuală? Cum găseșți Casă de Cultură din Tecuci? 

G.R: Mă bucur să văd că a rămas în viață spiritul cultural-artistic al Casei de Cultură și că ne implică în toate activitățile artistice, atât pe mine cât și pe grupul „Altița” din care fac parte de aproximativ șapte ani sub îndrumarea coregrafei Nicoleta Cucoaneș. 

I.A: Ce doreșți să transmiți tecucenilor și, mai ales, profesorilor tecuceni care te-au format? 

G.R: Le mulțumesc tecucenilor că mă ascultă cu drag la fiecare spectacol, le sunt recunoscătoare și mă înclin pentru toate aplauzele de care mă bucur atunci când sunt în fața lor. Atât soților Mircea și Maricela Călianu, cât și dnei coregraf Nicoleta Cucoaneș le mulțumesc din toată inima că au fost mereu alături de mine, m-au îndrumat nu doar în viață artistică ci și în cea privată, mi-au fost și îmi sunt ca niște părinți. Pot spune că sunt norocoasă să am acești oameni speciali în viața mea, care au fost mereu răbdători și înțelegători cu mine. 

În numele meu personal, dar și al tecucenilor, îți mulțumesc că ai acceptat să ne acorzi acest interviu și îți dorim tot ce e mai frumos în viață! 

 

Iancu Aizic

 

Un comentariu

  1. Coane Iancule,ai uitat să o întrebi ce limbi străine știe, ca să o lansăm pe scena internațională.

Comentariile sunt închise.