Sprijin financiar pentru mii de elevi gălățeni proveniți din familii defavorizate

 

Peste 6.000 de elevi gălățeni proveniți din familii defavorizate vor primi un ajutor financiar de 500 de lei pentru achiziția de rechizite școlare. 

Conform situației centralizate la nivelul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), ce derulează acest program, în prezent există un număr total de 6.238 beneficiari la nivelul județului Galați. Până luni, 19 septembrie, vor fi alimentate cardurile a 4.033 dintre ei urmând ca restul de 2.505 elevi sau preșcolari să primească banii până la începutul lunii octombrie. 

Listele nu sunt finale, termenul limită pentru transmiterea cererilor de către școli sau grădinițe fiind 16 septembrie.  

La nivelul întregii țări se estimează că vor beneficia de sprijin aproximativ 300.000 de copii din peste  10.000 de unități de învățământ. 

Condițiile pentru a beneficia de tichetul în valoare de 500 de lei: 

– copiii din învățământul de stat preșcolar, cu condiția ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (556,50 lei); 

– elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară (1.275 lei). 

Stimulentul educațional se acordă la cererea unuia dintre părinții elevului. Aceasta trebuie însoțită de adeverința de venit aferentă lunii iulie 2022. 

Tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional pot fi utilizate numai la unitățile cu care emitenții cardurilor au contracte de afiliere. 

Dacă în anul școlar precedent, bugetul alocat Schemei naționale de sprijin pentru elevii defavorizați a fost de 122 milioane de lei (pentru 245.000 de beneficiari), în noul an școlar el a fost suplimentat la peste 150 de milioane de lei. 

 

Andreea Anamaria Naggar 

Secretar de Stat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene