Urmărire sfârșită prost pentru un șofer gălățean. A ajuns la spital împușcat

 

Un șofer gălățean a ajuns la spital după ce a refuzat să oprească la semnalizarea polițiștilor rutieri tecuceni.  

Bărbatul a fost urmărit de polițiștii rutieri din Tecuci, după ce a refuzat să oprească la semnal. Șoferul și-a continuat deplasarea până la Valea Mărului, unde a abandonat mașina și a fugit pe câmp.

Acesta a fost urmărit de polițiști, care l-au somat să se oprească. Fiindcă a refuzat să se supună somațiilor repetate, a fost împușcat de două ori în picioare.  

Bărbatul este stabil și a fost transportat la Spitalul Județean Galați, cu elicopterul SMURD, scrie Pro Lider Fm. 

 

Update: 

„În cursul acestei zile, în jurul orei 10.30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tecuci au observat în trafic pe DJ 251, circulând din direcția Tecuci către Valea Mărului, un autoturism la volanul căruia au recunoscut un bărbat despre care știau că are suspendată exercitarea dreptului de a conduce.  

Ca urmare, au făcut semnal de oprire autoturismului, dar bărbatul aflat la volan nu s-a conformat, continuându-și deplasarea, motiv pentru care polițiștii au plecat în urmărirea acestuia. După câțiva kilometri, bărbatul a abandonat mașina la o stație peco și împreună cu o altă persoană din autoturism au fugit pe câmp, în direcții diferite. 

Polițiștii au continuat urmărirea conducătorului auto pe jos, aproximativ un kilometru, l-au somat pe acesta să se oprească, executând mai multe focuri de avertisment în plan vertical, după care au tras în direcția lui, rănindu-l la picioare. 

La fața locului, s-a stabilit identitatea persoanei, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 26 de ani, din municipiul Tecuci. 

Polițiștii l-au testat atât alcoolscop, cât și pentru consumul de substanțe interzise, în acest din urmă caz rezultatul fiind pozitiv pentru cannabis. Cel în cauză avea permisul reținut, fiind cercetat într-un alt dosar penal pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive. 

Acesta a fost transportat cu elicopterul SMURD la spital, iar polițiștii au întocmit dosar penal și fac cercetări pentru conducerea unui vehicul fără permis și conducere sub influența substanțelor psihoactive”, se arată în comunicatul IPJ Galați. 

 

One thought on “Urmărire sfârșită prost pentru un șofer gălățean. A ajuns la spital împușcat

Comments are closed.