Pericole pe șosele: Unul sub influența alcoolului, celălalt cu permis fals

 

Joi, 29 septembrie, în jurul orei 9.30, pe DJ 251, în localitatea Matca, un conducător auto a fost depistat la volan sub influența alcoolului. Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, conducea o autoutilitară.  

La testarea alcoolscop a reieșit valoarea de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. 

În aceeași zi, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Grivița au oprit în trafic pe DJ 251, în comuna Costache Negri, un autoturism la volanul căruia au identificat un tânăr în vârstă de 20 de ani. 

Acesta le-a prezentat agenților un permis de conducere eliberat de autoritățile germane, polițiștii constatând că elementele de siguranță și autenticitate ale documentului nu sunt corespunzătoare. În urma verificărilor în bazele de date ale Poliției, s-a stabilit că tânărul nu figurează ca deținător de permis auto. 

În consecință, polițiștii au întocmit dosar penal atât pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere cât și pentru cea de uz de fals.